„Asta e acel ceva la care e mai greu sa rezist”, a facut un gest cu mana care indica restul fiintei mele inainte sa ma sarute din nou pe crestetul capului. „Tu o sa fii moartea mea, Isabella Marie Swan”.
„As muri pentru tine”, am promis solemn.
Edward s-a incruntat si a oftat. „De asta mi-e frica”.
Ochii lui de caramel erau aproape complet inghititi de negrul intens, atunci cand s-a uitat in jos la mine, durerea din ei spargandu-se si plutind chiar sub suprafata, abia retinuta. S-a uitat la mine de parca as fi fost deja moarta, viata scurgandu-mi-se din trup doar fiind langa el.
M-am intins inainte, ignorand felul in care el s-a dat in spate, evitandu-ma, si i-am prins mana, asezandu-i palma peste pieptul meu, chiar pe inima mea. Confuzia lui era evidenta, dar expresia de durere din ochi i-a ramas constanta. Asezandu-mi propria mana peste a lui, i-am apasat-o, dorind ca el sa simta viata din mine. „Simti asta?”
El a incercat sa-si traga mana, dar eu l-am prins repede si el mi-a permis sa-i tin mana peste pieptul meu. „Nu m-ai omorat, Edward. Nu sunt pe moarte. Din contra, sunt mai vie acum decat am fost de foarte mult timp.”
El si-a miscat mana in sus, spre umerii mei si a inceput sa-mi mangaie usor gatul, concentrandu-se pe punctul unde pulsul mi-era cel mai puternic. Am gemut cand el s-a aplecat, buzele lui inghetate trecand usor de-a lungul gatului meu, in cel mai fin si mai usor sarut, ca o soapta. A inspirat adanc, savurand senzatia si aroma, in timp ce eu stateam complet nemiscata; temandu-ma sa nu distrug crapatura asta din armura pe care el o construise in jurul noastru. Abia am putut sa aud maraitul catifelat care i-a scapat de pe buze atunci cand mi-a sarutat din nou gatul.
S-a tras inapoi cu un efort considerabil, ochii intunecandu-i-se din cauza senzatiilor, iar eu am simtit cum obrajii imi iau foc sub intensitatea privirii lui. „Ar trebui sa ne indepartam de scoala”.
Vocea ii era ragusita si s-a fortat sa-si recapete controlul atent conceput. Am dat din cap, neavand incredere in vocea mea. Mainile imi tremurau usor, asa ca le-am indesat in buzunarele jeansilor mei, dorindu-mi sa se potoleasca.
El a intins o mana spre mine si eu mi-am asezat-o pe a mea in a lui, ezitant, asteptandu-ma ca el sa-si infasoare degetele in jurul alor mele, dar, in loc de asta, el s-a ghemuit si mi-a infasurat mana in jurul gatului sau. Eu am facut acelasi lucru si cu bratul celalalt si m-am tinut strans, stiind ce avea sa urmeze.
Infasurandu-mi picioarele in jurul taliei lui si agatandu-ma de spatele lui cu toata forta mea, el a sarit inainte intr-o explozie de viteza, ferindu-se de crengi si ierburi fara niciun pic de efort.
Pini verzi si pamant intunecat mi-au fulgerat prin ochi, mult prea repede pentru ca sa ma pot concentra pe ceva. Mi-am inchis cu putere ochii, dorindu-mi sa-mi pastrez calmul si stomacul la locul lui. Muschii lui Edward se miscau fluid sub mine, insa miscarea ramanea usoara si gratioasa. Singura indicatie, pe care o puteam inregistra fara sa pot vedea, ca alergam cu asemenea viteza, era vantul care imi spulbera si-mi rasucea parul in jurul capului.
Nu stiam cat timp a alergat Edward, sau in ce directie ne indreptam. Eram mult prea speriata sa-mi deschid ochii si am ales sa ma pierd in senzatia si parfumul lui Edward. Parfumul lui era minunat, un amestec de natura, sapun si cumva, raze de soare. Am zambit in haina lui, gandindu-ma la ironia ca un vampir sa miroasa a soare.
Mi-a luat cateva momente sa realizez ca Edward se oprise. Probabil ca as fi ramas agatata de spatele lui, pierduta in esenta prezentei sale, daca nu mi-ar fi desprins el bratele din jurul gatului lui si n-ar fi incercat sa ma lase jos, pe pamant.
„Scuze”, am rosit eu, impleticindu-ma pe picioare. Mainile lui erau pe mine instantaneu, tinandu-ma pe picioare pana cand mi-am regasit echilibrul. In aparenta, alergatul cu Edward avea aceleasi efecte ca datul jos dintr-un roller-coaster extrem de grozav. „De ce evadarea asta asa de brusca?”
„Alice”, a raspuns Edward, uitandu-se peste umar de parca s-ar fi asteptat ca ea sa fie chiar in spatele lui. „Avea de gand sa vina si sa inceapa sa planifice nunta”.
„Nunta?” Mi-am simtit fata albindu-se, apoi inrosindu-se, in ciuda efortului de a ma controla. Stiam ca Edward a auzit felul in care cuvantul a trasmis o unda de panica prin corpul meu, facandu-mi inima sa bubuie innebunita, lovindu-se de coaste.
„Nu-ti face griji pentru asta”, m-a linistit el, tinandu-mi mana si mangaindu-mi dosul palmei cu degetul. „Alice are tot felul de idei ciudate in capul ei. Nu trebuie sa-i dai prea multa atentie. Eu asa fac”.
Am studiat expresia lui Edward, nefiind sigura cat de adevarata fusese ultima lui afirmatie, dar el s-a intors inainte ca eu sa il pot chestiona in continuare. Mie mi se parea ca toata lumea acorda foarte multa atentie cuvintelor lui Alice.
El a inceput sa mearga, luandu-ma dupa el, cu degetele impletite cu ale mele, si eu m-am uitat imprejur, surprinsa sa descopar ca eram inapoi la casa lui Edward. „M-ai adus la tine acasa?”
„Nu puteam sa stam la scoala”, a chicotit el, strangandu-mi mana. „Motivul pentru care am chiulit de la ore a fost sa plecam de pe proprietatea scolii”.
„Corect”, am expirat eu, uitandu-ma in sus la casa moderna. „Carlisle si Esme sunt acasa?”
„Nu. O sa vina si ei curand, dar n-o sa ne deranjeze pentru o vreme”.
M-a condus prin usile mari de sticla, ajutandu-ma sa-mi scot haina, in timp ce-mi scoteam pantofii, la intrare. El a agatat hainele noastre intr-un cuier si eu m-am uitat in jur, inca minunata ca vampirii locuiau aici, intr-o casa atat de putin diferita de una a oamenilor. Era o realizare ciudata a faptului ca pana si eu as fi fost in continuare o ignoranta daca nu l-as fi recunoscut pe Edward. As fi fost in continuare ignoranta la vietile lor duble, daca ei n-ar fi ales sa ma primeasca in lumea lor.
„La ce te gandesti?”
M-am uitat la Edward, care se sprijinea de perete, cu bratele incrucisate pe piept si cu un zambet amuzat pe fata. Arata ca un manechin intr-o revista de moda celebra, asa cum era, cu trasaturile lui clar definite, pielea palida, fara cusur, si parul ravasit in perfectiune. „Te tot uiti prin casa de parca peretii ar sta sa cada pe tine in orice clipa”.
Am oftat, stiind ca fusesem prinsa. „Doar ca e asa de… normal aici.” Mi-am fluturat mainile in jur spre canapelele din piele uzate, spre florile proaspat taiate dintr-o vaza, spre bolul cu bomboane mentolate de pe un dulap de bucatarie. Ei nici macar nu puteau manca bomboane mentolate. „Banuiesc ca astept doar ca senzatia acestei iluzii sa se destrame si sa va descopar pe voi si adevaratele voastre personalitati”.
„Sicrie, pereti din piatra mucegaiti, panze de paianjen si umbre infricosatoare? Chestii care incep sa misune noaptea?” Edward a inceput sa chicoteasca intr-un mod placut; surprinzator de comfortabil avand in vedere declaratia mea stanjenitoare.
„Ceva de genul asta”, am dat eu din cap jenata, uitandu-ma in jos la picioarele mele.
El mi-a ridicat barbia, tinandu-ma in asa fel incat sa ma pot uita direct in ochii lui. „Nu te rusina, Bella. E normal sa te intrebi in legatura cu lucrurile astea. Pana si eu am cautat sicrie cand am realizat ce devenisem”.
„Pe bune?”
El a dat din cap, ochii incretindu-i-se la colturi. „Apropo, nu e niciun sicriu pe aici. Promit. Si n-o lasa pe Esme sa afle ca ai suspectat in secret asemenea lucruri grotesti. A petrecut o gramada de timp si a facut mari eforturi ca sa creeze locul asta”.
„Ea a creat asta?”
Edward a dat din cap si m-a condus intr-o camera de la primul etaj, in care nu mai fusesem pana atunci. M-am uitat inauntru cu curiozitate si am fost surprinsa sa vad un birou mic si comfortabil. Paleta de culori era calda si in nuantele pamantului, contrastand clar cu albul imaculat si cremul din restul casei.
„Asta este biroul lui Esme”, a explicat el, tragand un scaun imbracat in piele, ca sa ma asez. Imediat ce m-am asezat, el a scos un album gros si l-a asezat pe biroul mare, din lemn, din fata mea. „Si astea sunt niste fotografii cu munca pe care a facut-o in trecut”.
M-am uitat la pozele din album, admirand munca care era infatisata. Fiecare poza arata gata sa fie publicata intr-o revista de amenajari interioare, casele pe care le prezentau variind de la comfortul rural la modernismul minimalist. Atentia asupra detaliilor si impletirea temelor nu au scapat nici macar ochilor mei neinstruiti. „Sunt minunate. Esme a creat toate astea?”
„Da. Ea a facut si designul pentru cladirile unei companii din LA”, a explicat el, adunand pozele si punandu-le la loc in albumul de piele. „E foarte talentata in ce face”.
„Nu stiam”, am spus, foindu-ma, realizand ca nu acordasem timp sa invat prea multe despre familia lui Edward. „Stiam ca Carlisle e doctor, dar Esme nu a pomenit niciodata de munca ei”.
„Ea e foarte modesta in legatura cu ce face”, a raspuns Edward. „Nu vorbeste de propriile realizari. Prefera sa ne ridice pe noi, ceilalti, in slavi”.
Am dat din cap, uitandu-ma inca o data prin biroul placut, observand cateva fotografii de familie asezate prin camera. M-am ridicat de pe scaun si am luat o rama cu o fotografie in care Edward era aplecat peste pian, parul cazandu-i pe fata, neobservand complet aparatul de fotografiat. „Asta e o poza minunata”.
Edward s-a uitat la ea si a dat din cap. „Jasper a facut poza asta cand eu cantam. Era prima data cand mi s-a permis sa cant la pianul cu coada”.
„Permis?”
Edward a chicotit, sunetul umpland camera mica. „Cand esti transformat se intampla multe lucruri cu care trebuie sa te acomodezi. Exista o diferenta uriasa intre puterea umana si puterea unui vampir”.
„Doar nu -,” am gemut eu, ochii marindu-mi-se in timp ce-mi imaginam ce a vrut sa spuna.
„De cinci ori”, a admis el rusinat. „Rosalie credea ca o sa fim descoperiti cu certitudine, distrugand cinci piane intr-un timp atat de scurt. Ea credea ca sunt ridicol ca inca mai incerc, dar Esme nu m-a lasat sa abandonez. Ea stia cat de mult imi placea sa cant si linistea pe care acest lucru mi-o aducea”.
„Ai distrus cinci piane cu coada incercand sa canti la ele?”
„Nu erau piane cu coada”, a ras el, „dar da, cinci piane au fost victimele in batalia asta. De la al treilea pian ma gandeam ca deja ma perfectionasem, dar apoi am ajuns la partile cu adevarat pasionale din piese si m-am pierdut in muzica. Fildesul s-a transformat in praf sub degetele mele. Al saselea pian a supravietuit si Carlisle a crezut ca sunt suficient de pregatit ca sa pot canta la un pian adevarat. Mi-a luat aproape doi ani”.
„Ei aveau deja un pian inainte ca tu sa li te alaturi?” am intrebat, cu ochii mariti la gandul ca i-a luat doi ani doar ca sa fie in stare sa atinga pianul fara sa-l distruga. Fildesul in praf??
„Rosalie canta, chiar daca in perioada asta foarte rar. E ambitioasa si nu-i place sa cante in preajma mea, in ciuda faptului ca nu e o competitie. Si lui Esme ii place sa cante, chiar daca ea nu a fost niciodata instruita cum se cuvine. Ea a spus ca mama ei a invatat-o. Nu ma lasa sa o invat”.
M-am uitat in jos la poza din mainile mele, admirand totala concentrare si intensitatea de pe fata lui Edward, partial in umbra, tensiunea si gratia din pozitionarea mainilor lui si felul in care intregul lui corp parea sa se contopeasca cu muzica si pianul. Aproape ca puteam sa aud melodia.
„Nu se vede, dar Esme era ghemuita chiar in stanga mea, icnind de fiecare data cand intensitatea piesei crestea. Ea ma iubeste si are incredere in mine, dar are pianul ala de saizeci de ani. Ar fi complet distrusa daca s-ar intampla ceva cu el”.
Edward era inca nou in viata asta, si totusi, cunostintele lui despre istoria familiei si conexiunea lui cu ei era mai presus de orice imi imaginasem.
„De ce imi spui mie toate astea?” am intrebat, punand poza inapoi pe birou. „Nu vreau sa par nerecunoscatoare sau ceva, dar mi se pare ca exista un motiv ascuns in toate astea”.
Zambetul a palit pe fata lui Edward si el a dat din cap, aproband ca avea motive ascunse ca sa-mi spuna toate astea. „Tu ma accepti in felul in care sunt pentru ca stii cine eram odata. In ciuda a toate astea”, a facut un gest spre corpul lui, „iti amintesti de mine cum eram cand eram uman si inca te gandesti la mine ca la un om”.
L-am privit tacuta, asteptand sa vad unde vroia sa ajunga.
„Vad felul cum te uiti la ceilalti – la familia mea – si este evident ca esti inca stanjenita in preajma lor. In primul rand ii vezi ca vampiri si apoi ca persoane”.
Am deschis gura ca sa protestez, dar Edward si-a asezat doua degete pe buzele mele. „Nu nega, Bella. Poate ca nu sunt in stare sa-ti citesc mintea, dar fata ta e ca o carte deschisa. Nu ai incredere in ei. Ei sunt inca niste monstri pentru tine. Precautia ta e justificata, nu ma intelege gresit, as fi mult mai speriat daca ai fi ok cu ei, dar pot sa spun ca ti-este frica cand ei sunt in preajma”.
„Poate”, am acceptat eu ezitant. Nu era ca si cand as fi alergat urland de fiecare data cand ii vedeam, dar nu puteam sa neg faptul ca eram nervoasa si ma simteam incomfortabil in preajma celorlalti.
„Eu vreau doar sa vezi cine sunt ei”, a aratat el din cap spre biroul lui Esme. „Nu mai sunt muritori, dar ei inca au sperante, vise, ocupatii si istorii. Ei nu sunt diferiti de mine”.
„I-am ranit sentimentele lui Esme, nu-i asa?” am intrebat, percepand motivul ascuns pentru care Edward alesese biroul ei pentru a purta conversatia asta.
„Ea n-a spus niciodata nimic despre asta, dar isi facea griji in legatura cu asta noaptea trecuta”, a explicat Edward. „Ea n-a realizat ca eu ascultam”.
Am alunecat la loc in scaun, dandu-mi seama cat de jalnica ma simteam. Esme nu fusese decat buna si primitoare cu mine si eu probabil ca inca o priveam ca pe o creatura din laguna neagra, de fiecare data cand vorbeam cu ea.
„Nu fii suparata”, m-a linistit Edward, asezandu-si o mana pe umarul meu, mangaindu-mi din nou gatul. „Ca sa fiu sincer, ti-am dat tot felul de mesaje amestecate despre cum sa reactionezi”.
„Stai departe, nu pleca, stai departe, ai incredere in mine, sa-ti fie teama de mine…”, am soptit eu, intr-un fel satisfacuta de vina care juca pe fata lui Edward, tragand de colturile gurii lui. Ma tot invartise in cercuri de saptamani bune.
„Imi pare rau, e ceva nou pentru mine. E nou pentru noi toti”.
I-am strans mana ca sa-i arat ca am inteles si vina a disparut, un zambet mic curbandu-i buzele.
„Asadar, Esme este designer de interior si arhitect?”
„Mmhmm”
„Jasper face niste fotografii incredibile”, am aratat eu spre poza lui Edward. „El le-a facut pe toate astea?”
„Da. Era fotograf in ultima lui viata…”
„Ultima viata?”
Edward s-a lasat in scaunul de langa mine. „Noi nu imbatranim, niciodata, asa ca nu prea putem sa stam in acelasi loc prea mult. Oamenii ar deveni suspiciosi si ar incepe sa puna intrebari. Ei incep noi vieti la fiecare cativa ani – nume noi, locuri noi, totul nou. O iau de la capat si stau acolo cat de mult se poate pana cand trebuie sa se mute din nou”.
„Ultima viata a fost in Oregon?”
„Da, sub numele de Brandon”. Edward si-a trecut o mana prin par si a aratat cu capul spre o poza a lui Alice dansand sub crengile unei gradini imense, din perioada Romantica. „Asta este adevaratul nume de familie al lui Alice”.
„Al cui este numele de Cullen?” am intrebat, aplecandu-ma in fata, curioasa.
„Al lui Carlisle”, a zambit Edward. „Curlisle Cullen, Esme Platt, Rosalie Hale, Emmett McCarty, Jasper Whitlock si Mary Alice Brandon. Ei se rotesc in jurul acestor nume de fiecare data cand o iau de la inceput, cu exceptia lui Rosalie care refuza sa fie altcineva decat ea insasi”.
„Suna a Rosalie. O sa folositi si Masen,la un moment dat?” am intrebat si Edward a dat din cap ca raspuns. „Mary Alice?”
„Alice uraste numele de Mary”, a ras el. „A spus ca e prea plat si plictisitor pentru a descrie o fata atat de unica cum este ea”.
„Huh”, am facut eu, nestiind sigur ce altceva sa spun.
„Vorbind de …”
„Edward!” Alice a aparut in usa, cu mainile in solduri si cu o privire care ar fi putut sa ucida, in timp ce il privea fix pe Edward. „De ce ai disparut asa? Stii ca vroiam sa vorbesc cu tine”.
„Ai fi speriat-o pe Bella”, s-a aparat Edward, fara sa arate vreun semn de ingrijorare in timp ce Alice a plutit mai aproape de el. Initial am crezut ca ea era furioasa pe fratele ei, dar parea ca era mai mult frustrata decat altceva.
„Ba nu, si tu nu ai cum sa stii asta cu siguranta. Ultima data cand am verificat, tu nu puteai sa vezi viitorul”.
„Stiu la ce te gandeai si o stiu pe Bella. Erai pe cale sa o faci sa o ia la goana, tipand si blestemand”.
„De ce?”, am intrebat eu, iritata ca ei vorbeau despre mine de parca n-as fi stat chiar acolo, intre ei, ca un elefant rozaliu si stralucitor.
„N-am glumit cand ti-am zis ca Alice deja planuia nunta”, a oftat Edward, ciupindu-se de puntea nasului.
„N-aveam de gand sa spun nimic despre asta cu voce tare”, a spus Alice cand s-a asezat usor pe coltul biroului. „Vroiam doar sa va felicit. Ar cam fi timpul sa realizati inevitabilul si sa incetati sa mai fugiti de el”.
„Noi niciodata nu am fugit e destin”, a raspuns sec Edward. „Noi fugeam de tine si de profetiile tale auto-implinite pe care incerci sa le treci drept destin”.
Am ales sa ignor faptul ca Alice inca nu negase acuzatia ca ar planui nunta, si ca Edward a folosit cuvantul `destin`.
„Cum doresti”, a dat Alice din umeri. „Esti rapid, Edward Cullen, dar nu ma poti depasi pentru totdeauna. Chiar n-ai nicio sansa, Bella, draga mea”.
„N-a vrut sa o spuna in felul asta infricosator, de vampir”, a clarificat Edward, uitandu-se la mine intelegator. „A spus-o intr-un fel mai bizar, vrand sa faca din tine, papusa ei personala Barbie”.
Am inghitit cu greutate. Ceva imi spunea ca vampirul Alice era mai putin infricosator decat a doua varianta.
„Ce faceti in biroul lui Esme?” a intrebat Alice, schimband subiectul intorcandu-se si vazand albumul care inca statea asezat pe suprafata lemnoasa.
„Ii aratam Bellei ce face Esme”.
„Nu-i asa ca munca ei este magnifica?” a intrebat Alice, un zambet orbitor izbucnindu-i pe fata. „De-abia astept pana cand Jasper si cu mine o sa ne putem muta din nou din casa. Ultima casa pe care ea a creat-o pentru noi era uluitoare”.
Ea a scos un teanc de poze din album, trecand prin ele cu repeziciune, mult mai repede decat puteau urmari ochii mei. M-am uitat la Edward si el o urmarea pe micuta fata cu la fel de mult interes ca si mine.
Un teanc mai mic de poze fusese separat din celalalt si Alice le-a imprastiat pe masa ca sa le putem vedea.
Prima poza arata casa comfortabila, rustica pe care eu o iubeam. Accente calde de lemn, scari cu un aspect comfortabil, mobila de dimesiuni foarte mari si impletituri caracteristice stilului. „Aceasta este o cabana din grinzi de lemn pe care ea a construit-o pentru mine si Jasper cand ne-am casatorit. Erau primii cativa ani cu familia si locuiam in Muntii Stancosi. Ea a stilizat-o asa pentru Jasper, stiind ca el inca se zbatea sa se adapteze la acest stil de viata”.
A doua poza era o camera romantica umpluta cu mobila frantuzeasca de Provence, voaluri si accente pastelate. „Camera asta era dormitorul matrimonial din apartamentul pe care l-a decorat pentru Rose si Emmett, ultima oara cand ei s-au casatorit. Aceasta tema se intalnea peste tot prin apartament. Parea o casa pentru un cap incoronat al Frantei, care se potrivea perfect pentru Rosalie, chiar daca Emmett arata un pic cam nelalocul lui langa portelanuri fine si dantele”.
Mi-am permis sa chicotesc la poza siluetei mari, musculoase a lui Emmett, inconjurat de dantela delicata si decoruri pastelate de printesa.
„Aceasta este casa pe care ea a creat-o pentru ea si pentru Carlisle pe Insula Esme”, a spus Alice, aratand spre ultima poza.
„Insula Esme?” a intrebat Edward inainte ca eu sa fiu in stare.
„Carlisle nu ti-a spus despre Insula Esme?” a intrebat Alice cu ochii mariti de surpriza.
„Nu”, sprancenele lui Edward incruntandu-se usor, iar eu m-am trezit zambind la reactia lui. Edward urase intotdeauna sa fie lasat pe dinafara. El ar fi fost o enciclopedie a cunoasterii pe doua picioare daca ar fi fost posibil.
„Este cel mai romantic lucru”, a explicat ea, degetele ei trecand usor peste poza. Imaginea prezenta o platforma deschisa spre oceanul luminat de luna. Mobila modesta, din bambus, cu accente albe, decora platforma, si podelele din lemn lacuit reflectau lumina moale a lunii. „Carlisle i-a cumparat lui Esme o insula si a dus-o acolo in luna lor de miere. Din cand in cand ei se intorc acolo ca sa evadeze si sa se redescopere unul pe celalalt. Este uluitor cum ei sunt in stare sa se indragosteasca unul de celalalt din nou si din nou, chiar si dupa toti acesti ani. Nu pot decat sa sper ca eu si Jasper vom reusi sa avem ce au ei”.
Un zambet viclean a aparut pe fata ei cand ochii i s-au intors spre mine.
„Alice”, a prevenit-o Edward si zambetul a disparut.
„Bine”, s-a bosumflat ea. „”Trebuie sa plec acum, Bella. Cu tine vorbesc mai tarziu, Edward”.
„Despre ce a fost vorba?”
„Nimic”, a oftat Edward. „Doar Alice fiind Alice”.
El a adunat pozele si le-a pus la loc in album inainte de a-l aseza de unde-l scosese.
„Vrei sa mergem in camera mea?”
Am dat din cap, sperand ca Edward era prea distras de Alice ca sa auda felul in care inima mea a fluturat la gandul asta. M-am ridicat si am mers spre usa, tacut incantata cand el si-a asezat o mana pe curbura spatelui meu, potrivindu-si pasul cu al meu, in timp ce urcam treptele si apoi intram in camera lui.
Asezandu-ma pe canapeaua lui din piele neagra, mi-am asezat mainile pe genunchi, incercand sa stau locului. Edward parea clar mai relaxat atunci cand a intrat in camera, inapoi in spatiul lui personal. El s-a trantit pe canapea langa mine, in felul in care o facea atunci cand era om, tolanindu-se si aruncandu-si un brat peste canapea. Adaugarea greutatii lui mi-a rupt echilibrul in care stateam si m-am prabusit spre el pana cand mana mea era apasata ferm pe pieptul lui.
Uitandu-ma in sus, la fata lui, am fost izbita de cat de frumos era el de atat de aproape. Avea sa ramana prizonier in aceasta fata pentru totdeauna, prins intre adolescenta si barbatie cu pielea lui neteda, liniile ascutite ale maxilarului lui nou maturizat, si profunda inocenta a ochilor lui. Era rapitor de frumos si adolescenta din mine a icnit realizand ca eu nu as fi niciodata atat de izbitoare ca el.
„La ce te gandesti?” a intrebat el din nou, luandu-mi o suvita de par din ochi si asezandu-mi-o dupa ureche. Inima mea a tresarit cand degetele lui au ramas acolo, trasand curbura urechii mele inainte sa se miste in jos, pe gat, oprindu-se in scobitura lui. Dorinta brusca sa-l trag mai aproape, sa-l las sa simta mai mult, era coplesitoare si am rosit la gandurile mele.
Aduna-te, Swan.
M-am uitat in sus la Edward si am simtit cum o flacara izbucneste in mine. Ochii lui erau fixati pe buza mea de jos, intunecati de dorinta, atunci cand s-a aplecat spre mine. Respirand cu greutate, a inspirat parfumul meu de parca ar fi fost un drog intoxicant. Privirea din ochii lui era oricum, mai putin inocenta, mainile lui alunecand in jos, de la scobitura gatului meu, abia atingandu-mi marginea sanului, inainte sa se curbeze in jurul coastelor mele. Mangaierea lui a coborat mai mult, pana cand mana lui s-a oprit pe soldul meu, partea de sus a corpului lui fiind total curbata in jurul meu fara sa ma atinga complet.
„Esti frumos”, am soptit eu, cuvintele nefiind mai mult decat o rasuflare.
Cuvintele mele au parut sa il scoata din vraja si s-a tras inapoi, imediat punand cativa centimetri intre noi. Aproape ca am suspinat la pierderea contactului, dar am reusit sa ma controlez.
„Imi pare rau, am uitat de mine”, s-a scuzat el, lasandu-se pe spate si inchizandu-si ochii. Am observat ca a incetat sa respire si s-a incruntat, neincercand sa mai inchida distanta dintre noi. „Nu esti doar vreo fata pe care sa o aduc in camera mea si cu care sa fac prostii”.
Am rosit intens, intrebandu-ma daca asta intentionase Edward cand ma adusese aici.
„N-am vrut sa sune in felul asta”, s-a corectat el cand si-a deschis ochii si mi-a vazut purpuriul din obraji. „Am vrut doar sa spun ca nu ma pot lasa furat de tine. Doar ca nu putem sa ne facem de cap pe canapea cum fac cuplurile normale”.
„Oh”, am spus usor, uitandu-ma in jos la mainile mele. Ma trageam absenta de tivul camasii mele, nedorindu-mi sa intalnesc ochii lui Edward. Daca imi permiteam sa ma uit in ochii aia de aur topit, mi-as fi pierdut si ultima farama de ratiune care ma tinea de la a admite ca nu vroiam nimic mai mult decat sa facem prostii pe canapea cu orele.
„Te rog, nu mai arata asa”, a spus el usor, luandu-mi mainile in ale lui. „Nu suport sa te vad aratand atat de abatuta. Te vreau, crede-ma ca da. Mai mult decat orice altceva”.
„Serios?”
A dat din cap solemn si m-am simtit mai bine, stiind ca nu lua chestia asta asa usor. „Trebuie sa ne miscam usor cu asta, Bella. Niciodata n-am auzit ca un vampir sa continue o relatie cu un om si, in special, nu atat de curand dupa transformare. Trebuie sa o luam incet. Nu stiu cat de bine ma pot controla cand incepem sa impingem limitele asa”.
„Dar nici macar nu ne-am sarutat”, am evidentiat eu.
„Am fi facut mai mult decat sa ne sarutam daca am fi continuat ce incepusem”, a raspuns el intunecat.
„N-ai de unde sa stii asta”, m-am contrazis eu, dar nu era pic de convingere in vocea mea. L-as fi lasat pe Edward sa ma ia, trup si suflet, sa le ia dracu de consecinte.
„Ba da”, a raspuns el grav. „Alice mi-a trimis un semnal de panica. A fost singurul motiv pentru care am fost in stare sa ma opresc”.
„Oh”.
Ochii lui erau inca intunecati de dorinta, chiar si cand s-a ridicat de pe canapea si a plutit spre fereastra. „Distrage-ma”.
„Ce?”
„Distrage-ma. Te rog.”
Ochii meu au trecut prin camera. „De ce Dracula?”
„Ce?” Ochii lui erau amuzati cand s-a intors cu fata spre mine. Am ridicat un pumn victorios mental – distragere indeplinita.
„Dracula”, am ridicat eu cartea de pe jos, „De ce citesti Dracula?”
„Pentru umor”, a raspuns el serios, „si in parte din curiozitate. Nu stiu prea multe despre vampiri. Si totusi, cartile astea sunt inutile. Miturile au pierdut total legatura cu realitatea”.
A fluturat dispretuitor o mana spre gramada de carti care statea acolo inca de prima data cand fusesem in camera. Indiferent de cat de gata era sa dispretuiasca aceste carti, am observat ca ele toate purtau semne de folosinta si uzura.
„Dar in legatura cu asta?” am intrebat, scotand o carte neobisnuita, cu miturile Quileute, care nu se potrivea cu celelalte.
„Asta e cea mai apropiata de adevar”.
Am asezat-o la loc pe jos, cu atentie, de parca s-ar fi rupt. „De ce ai atatea carti, Edward? Nu prea erai mare cititor inainte”.
El a mers spre raftul cu carti, trecandu-si un deget peste cotoarele cartilor. „Am fost tinut departe de oameni pentru doi ani – arest la domiciliu – pana cand am putut sa-mi controlez instinctele, in esenta. Cartile erau un mod de a trece timpul.”
„Le-ai citit pe toate?”, am aruncat o privire neincrezatoare spre cartile in franceza si rusa.
„Pe fiecare dintre ele”, a dat el din cap. „S-ar putea sa-ti placa asta”.
El a scos din raft o carte antica, mica si verde si mi-a inmanat-o mie.
„Prin oglinda?”
El a zambit cu zambetul meu favorit in coltul gurii. „Ma gandeam ca-ti va placea. Poate ca absurditatea scrierilor lui Lewis Carol va face realitatea putin mai usor de digerat”.
„De asta o ai?” am intrebat, cautandu-i ochii, fericita sa gasesc doar afectiune in adancimile lor.
„Da”, a mangaiat bland coperta, lasandu-si degetele sa le mangaie si pe ale mele in acelasi timp. „Aparent, e un fel de traditie in familie. Esme a fost prima care a fost transformata si Carlisle i-a cumparat cartea ca sa o ajute sa vada ca indiferent cat de ciudate erau lucrurile, fictiunea era si mai ciudata. A ajutat. De atunci, a fost trecuta in familie, la fiecare nou membru. Acum e a ta”.
Profunzimea declaratiei nu mi-a scapat si aproape ca m-am inecat.
„Nu-ti cer sa te casatoresti cu mine, Bella”, a spus Edward, observand panica din ochii mei, „Dar asta nu inseamna nici ca am vreo intentie sa te las sa pleci”.
El a privit spre ceva, in spatele lui si a oftat. „Ar trebui sa te duc acasa. E aproape vremea cinei si Newtonii o sa o ia razna daca or sa creada ca ai disparut cu un dependent de droguri”.
„Or sa fie furiosi cand o sa afle ca am chiulit de la scoala”, am marait eu, ridicandu-ma de pe canapea.
„Nu, n-or sa fie”, a spus el, deschizand usa pentru mine. „Carlisle a sunat la scoala si a explicat ca eu aveam dificultati in a ma adapta la atmosfera stresanta de la scoala. A mentionat ca tu ai fost suficient de draguta ca sa ma conduci acasa unde eu sa pot fi consultat cum se cuvine de catre profesionisti instruiti”.
„Draguta scapare”, am comentat eu. „Totusi de ce povestea cu dezintoxicarea? Chiar vrei ca toata lumea sa creada ca esti dependent?”
„Sunt dependent”, a raspuns el serios.
„De ce anume?”
„Nu ma face sa o spun cu voce tare”, a oftat el. „Sa insinuezi e misto, sa spui cu adevarat e de doi bani”.
„N-am realizat ca esti asa de ingrijorat de aparente”, l-am ironizat eu, chiar daca in interior eram mai mult decat incantata.
El doar a ridicat din umeri inainte de a parasi camera, aratand ciudat, ca adolescentul de saptesprezece ani pe care credeam ca-l pierdusem. L-am urmat in spate, cu un zambet mic pe fata.
„Edward?”
„Mda, Bella?” El m-a ajutat sa-mi pun jacheta in timp ce eu imi incaltam pantofii.
„Te iubesc”.
Zambetul larg pe care mi l-a dat radia fericire pura.
„Si eu te iubesc, Swan”.
oh, ce dragutz :X
Cat imi place ca a evoluat atat de mult chimia dintre ei:X
abia astept urmatorul capitol:)
foarte frumos capitolul.
apropo, mie nu prea mi-au placut cartile cu Alice 😀
eu am o intrebare…din cate stiu ficul asta nu are final…te gandesti sa il faci tu?? cred k ar iesi super bine
Strunfy, multumesc pentru incredere, dar nu am cum sa fac asta…..voi astepta sa il termine autoarea….mai are de scris doar 2 sau 3 capitole si un epilog, eventual.
este superb lara! abia acum vreo doua zile am descoperit si eu blogul(stiam ca traduci de mai demult dar nu stiam unde 8-|)
imi place foarte mult acest fic si cum il traduci! sa stii ca faci o treaba excelenta!
cat despre acest capitoc, ce pot sa spun? e fantastic si imi place mult cum incept sa se aranjeze lucrurile! iar alice e culmea:)) saraca bella, cred ca va trebui sa se obisnuieasca pentru ca ea chiar nu are nicio sansa sa scape!
totusi mi-ar placea ca edward sa nu o mai strige pe numele de familie…dar stiu ca nu ai cum sa schimbi asta asa ca nu mai conteaza, pot sa imi imaginez ca acolo scrie bella si gata!
in concluzie, e minunat!:*:x:*
Si eu vroiam sa zic acelasi lucru ca si Kitty. Eh, mai bine spun „idem”. Nici mie nu-mi place ca ii spune pe numele de familie 😦 :X:X:X:X:X
Foarte dragutz :D..mai ales ultima parte :)…
cand am intrat am primit 3 vesti bune…am vzt cap 18, ai zis ca postezi cap 19 marti :D..si ca scrii o alta poveste :D…
Esti UIMITOARE :D…
foarte talentata :X ..:*
super dragut capitolul :X… de abia astept continuarea …. :):X
Stiam eu ca vei mai scrie.Esti prea talentata ca sa renunti.
abia astept continuarea! asa de mult astept continuarea, ca nu mai am nici timp sa comentez capitolul prezent!:)
pf….e primul meu comentariu..si vreau sa o felicit p lara ptr traducere..e uimitor….pe site-ul lui adair ultm cap e 21 si se term cu un review ..si am mai citit prin alte commuri ca e pe terminate?
genial:x
sper sa il postezi repede pe urmatoru`:d
Superrb:X.Deci ador ..tot ce faci,tot ce scrii.Faci o treaba foarte buna si iti multumesc:*.Succes cu noua poveste.Abia o astept:*.
incepe sa fie asa de frumos,pacat ca e pe terminate:(
multumim ,e super
Ca sa inteleaga si cele care poate nu au citit, „Prin Oglinda” este traducerea unuia din volumele lui Lewis Carol din povestile lui Alice, (ex. Alice in Tara minunilor, Alice in Tara Oglinzilor, etc) care are titlul in original „Through The Looking Glass” 🙂
Capitolul 19 „Punctul de Rupere” va aparea cel mai curand marti, avand in vedere ca maine si luni ma voi ocupa de deschiderea unui nou blog dedicat noii mele povesti, si primului capitol din „Un Viitor Pe Care Sa-l Doresti”
Asadar, o sa va anunt pe toate de cum va aparea 🙂
Va pupic si va multumesc pentru comentariile frumoase….si mie imi place din ce in ce mai mult cum se misca povestea asta pe care o traduc 😀
Lara
.sooooooooooper tare
suuper! De cand il asteptam. ehe.. :* multumesc! :*
Te pup! Suuuper! Abia ast urm capitol.. crezi ca va veni mai rpd?:D
omg…no comm:))
Foarte emotionant capitolul asta…Nu stiu a cata oara iti spun, dar nu conteaza pentru ca iti voi spune in continuare:faci o treaba minunata Lara!…apropo cand termini de tradus urmatorul capitol?Pupici si it multumec inca o data ca traduci aceasta poveste:*:*>:D<
super:X
ce mare e:X
sooper…sunt prima;)