„Ea vroia ca eu sa o iubesc, dar nu puteam”. Aproape ca n-am auzit cuvintele urmatoare, erau soptite atat de incet si el era inca intors cu spatele la mine. „Deja imi daruisem inima altcuiva”.
„Poftim?” am intrebat. Sunt sigura ca daca era cu putinta, ochii mi s-ar fi marit si mai mult. „Ce-a fost asta?”
„Hmmm?” Edward s-a intors cu fata la mine.
„Ce ai spus putin mai devreme?”
„Ah, ea vroia ca eu sa o iubesc, dar nu puteam”, a raspuns el plat, cu fata perfect controlata.
„Nu, dupa asta”, am insistat eu.
„Dupa asta am spus `hmmm`. De ce?”, expresia fetei lui era compusa cu grija, si indiferent ce simtea de fapt, era ascuns de mine.
„Dar ce ai spus intre `nu puteam` si `hmmm`?” vocea mea era in mod clar pitigaiata, insa Edward continua sa faca pe prostul, dand din umeri, aratand ca nu stia despre ce vorbesc. A trebuit sa-mi infig piciorul in covor ca sa nu mai bat din el.
O boare de zambet i-a luminat fata lui Edward – stia ca invinsese. Chiar daca zambetul disparuse aproape imediat, a fost tot ce mi-a trebuit ca sa-mi confirme ce crezusem ca auzisem. „Cred ca ai auzenii”.
Mi-am rostogolit ochii, dar m-am lasat invinsa. Daca as fi continuat sa incerc sa scot de la el cuvintele, ar fi devenit totul la fel de stanjenitor ca si roseala puternica din obrajii mei, care a aparut atunci cand cuvintele pe care Edward `nu le spusese` si-au facut efectul.
El deja isi daruise inima … cuiva care nu era Tanya. Singura alta fata cu care Edward avusese vreodata vreun fel de relatie, de orice fel, eram eu. Dar oare era posibil sa fie asa?
„Vreau sa incerc ceva”, a spus el brusc, pasind mai aproape de mine.
„Ce?”
„Ai incredere in mine?”
„Hmmm?”, am studiat fata lui Edward, surprinsa sa vad scanteia de incantare din ochii lui. Era o privire familiara, una pe care Edward o folosea des atunci cand inca mai era uman. Aceasta era scanteia de viata si entuziasm pe care o asteptam, retrezirea acelei parti din Edward care stiam ca exista acolo, in interiorul acestei versiuni noi, de vampir.
„Ai incredere in mine?”, a repetat el, aruncandu-mi zambetul favorit in coltul gurii, acela care ma facea intotdeauna sa cedez. Unele lucruri nu se schimba niciodata.
„Intotdeauna”, am raspuns eu, rosind furios, in ciuda tuturor eforturilor sa nu fac asta.
Zambetul i s-a largit si a intins spre mine o mana palida, gratiosa. „Arata-mi”.
Fara ezitare, mi-am pus mana mea cea calda in a lui, surprinzator de rece, inchizandu-mi degetele usor peste ea, de parca el ar fi fost cel fragil. M-a tras inspre fereastra larga, tinandu-ma delicat de mana. A ezitat o secunda, de parca si-ar fi facut curaj, si apoi a deschis imensa fereastra, conducandu-ma pe terasa.
„Ce faci?” am intrebat, dar el mi-a trecut un deget peste buze, facandu-ma sa tac.
„Arata-mi ca ai incredere in mine”, a repetat el. Am dat din cap si am ramas tacuta, dar inima imi incepuse sa o ia la goana. Ce vroia sa spuna cu `sa am incredere in el`? Ce vroia sa spuna cu `arata-mi`? „Sa nu-mi dai drumul”.
Am vazut strafulgerarea unui zambet si dintr-o data m-am trezit aruncata in spatele lui Edward si bratele mele ii inconjurau umerii. „Edward?”
Inima imi bubuia, pulsul imi urla in urechi si stiam ca si Edward simtea asta. A chicotit usor, vibratiile rezonand in ambele noastre corpuri. Incet, el a pasit spre marginea terasei, apoi a sarit cu usurinta pe balustrada. Greutatea mea adaugata parea sa nu-l incomodeze catusi de putin si el a ras cand eu am icnit.
„Edward?” vocea mi se ridicase cu cateva tonuri din cauza emotiilor atunci cand el s-a ghemuit pe marginea balustradei, ochii lui maturand rapid pamantul de jos si padurea de dupa.
„Ai incredere in mine”, a raspuns el, tonul vocii fiindu-i mult mai jos decat eram eu obisnuita si moale ca mierea. Era vocea vampirului, banuiam eu. Intunecata si provocatoare, seducandu-ma cu tonalitatea bogata si transmitand incredere in corpul meu brusc foarte doritor. Mi-am infasurat bratele in jurul gatului lui, mai strans, si picioarele in jurul taliei lui, lipindu-ma de spatele lui si rugandu-ma cu fervoare ca el sa nu fie pe cale sa faca ce ma gandeam eu ca avea de gand sa faca.
Edward a sarit de pe terasa de la etajul doi cu o agilitate pe care niciun om n-ar putea-o niciodata atinge, iar eu mi-am inchis ochii stras, simtind cum stomacul mi se rasuceste, atunci cand am perceput lipsa gravitatiei. Mi se parea ca eram suspendati, nemiscati, si ca pluteam deasupra gradinii din spate, pana cand vantul mi-a spulberat parul si Edward a aterizat gratios, ghemuindu-se cu un genunchi lasat pe iarba, iar celalalt lipit de piept. Un raset scurt a rasunat si apoi alergam deja, Edward miscandu-se mult prea repede pentru ca ochii mei sa poata focaliza ceva.
Intr-o secunda zburam din nou, inaltandu-ne peste raul serpuit din spatele casei Cullen dintr-o singura saritura. Am observat ca alergam din nou doar din cauza ca simteam cum se misca muschii lui Edward de pe spate.
Incercand sa fiu curajoasa, mi-am fortat un ochi sa se deschida ca sa vad putin din peisajul care se derula, insa, imediat mi i-am inchis stras pe amandoi, gemand, chestie care era orice mai putin curajoasa. Verdeata si crengi treceau pe langa noi cu viteza luminii, cu mult mai repede decat ar putea merge o masina, ce sa mai vorbim de niste picioare care alergau. Chiar daca am incercat cu furie, nu reuseam sa inteleg cum de Edward parea capabil sa alerge cu o asemenea viteza printre copaci fara ca macar o crenguta sa ne atinga.
Viteza incredibila a inceput sa se incetineasca, dar nu detectam nicio diferenta a directiei. Habar n-aveam incotro mergeam, sau de ce, tot ce stiam era ca ajungeam acolo foarte repede. Am incetinit din nou, inainte ca, intr-un final, sa ne oprim de tot. Edward era ciudat de linistit sub mainile mele, rece si nemiscat, mai mult ca o statuie decat ca un barbat.
Nu stiu la ce ma astepam in momentul acela – daca ma asteptam ca pieptul lui sa se miste in timp ce el gafaia de la oboseala alergarii, sau sa se sufoce, sau sa-si intinda muschii amortiti, ca semn al unei ramasite a umanitatii – dar indiferent la ce m-am asteptat eu, acel ceva nu s-a intamplat. El doar statea acolo si astepta intr-o tacere nemiscata ca eu sa ma dau jos din spatele lui.
Am avut nevoie de un efort concentrat ca sa-mi relaxez stransoarea de moarte din jurul gatului si taliei lui. Daca ar fi fost un om normal, sunt aproape sigura ca i-as fi rupt traheea, zdrobindu-i-o cu stransoarea panicata a mainilor mele. Totusi, Edward nu era un om obisnuit, si cand am alunecat de pe spatele lui pe picioarele mele care tremurau, instabile, pe corpul lui nu era nicio urma sau vreun alt semn de oboseala fizica.
„Esti bine?”, mi-a ridicat el barbia in sus, ca sa ma uit la el. Ochii lui ma sfredeleau, incercand sa afle adevarul, dar eu abia ma puteam concentra.
„Doar da-mi un minut”, am spus, uitandu-ma in alta parte si ridicand un deget. M-am scurs pe pamantul umed, mai mult cazand decat asezandu-ma, si am tras aer adanc, dar tremurat, in timp ce incercam sa-mi potolesc nervii si dezorientarea continua pe care o simteam de la viteza cu care alergase Edward.
Un val de ameteala m-a lovit, si pentru o secunda am fost ingrozita de posibilitatea de a vomita pe tenisii negri, foarte frumosi, foarte noi si foarte scumpi ai lui Edward. Am inghitit cu greu, si mi-am inchis ochii, punandu-mi capul intre genunchi, incercand sa fac lumea sa nu se mai invarta.
„Bella?” vocea lui Edward era acum ingrijorata si am simtit cum se lasa pe jos langa mine, dar eu mi-am tinut in continuare ochii inchisi si capul bine infipt intre genunchi.
„Inca un minut”.
„Esti…”
„Am spus inca un minut”.
A incetat sa mai vorbeasca, dar inca puteam sa-l simt langa mine, urmarindu-ma cu atentie. Pentru o secunda am fost aproape suficient de enervata ca sa-mi permit sa vomit pe pantofii lui. Ultimul lucru pe care si l-ar dori oricine se simtea rau, era sa ai pe cineva langa tine care sa-ti analizeze fiecare miscare.
Din fericire, dupa cateva guri de aer, adanci si calmante, si dupa surprinzator de binevenita mana rece a lui Edward, care se odihnea pe spatele meu, m-am simtit sufiecient de bine ca sa-mi deschid ochii si sa privesc in jos.
Terenul era un amestec de pamant maroniu, umed, si pietre, cu arbusti mici si tufisuri care cresteau haotic printre trunchiuri noduroase de copaci. Era minunat sa privesti, iar parfumul naturii si vitalitatea imprejurimilor m-au ajutat sa ma energizez si sa-mi revin din calatoria mult-prea-rapida.
„Unde suntem?”
„Lacul Crescent”, a raspuns el, inainte sa se intoarca sa priveasca peste umar. „Apa e aproape, dar n-am vrut sa merg pana acolo din cauza ca ar putea cineva sa urmareasca linia malului.”
„N-ai fi putut sa….auzi daca mai e si altcineva pe aici?”
„De obicei, da, dar pescarii sunt mai smecheri”, a spus el serios.
„De ce?”
„Pentru multi oameni, pescuitul e ca o meditare, cred. Ei doar merg acolo si lasa natura sa-i inconjoare si incearca sa devina o parte din ea. Gandurile lor incetinesc si ei doar exista. Imi este mult mai greu sa le detectez gandurile cand sunt in starea asta”.
„Oh”. Explicatia avea sens, banuiesc. M-am gandit la ideea de apa si ma intrebam daca asta cumva micsora puterea lui Edward. Parea sa fie o tema des folosita in filme si literatura, ca apa sa slabeasca entitatile supranaturale – poate ca era un fel de adevar in asta.
„La ce te gandesti, Bella?” am clipit in ochii intrebatori ai lui Edward. Ei, din fericire, zambeau acum, iar capul ii era inclinat intr-un unghi intrebator, in timp ce ma urmarea.
„Hmmm?”
„Te uitai fix la fruntea mea”.
„Oops, imi pare rau”, am rosit, mutandu-mi privirea din ochii lui, in zare.
„Sa nu-ti para. Te intrebai in legatura cu talentul meu, nu-i asa?”
„Credeam ca nu-mi poti citi mintea”, am murmurat eu, uitandu-ma in jos la pantofii mei maro, uzati, si dand cu piciorul in pamant. Eram fericita ca purtam o pereche de pantofi de-ai mei si nu unii din cei noi pe care ii aveam de la Alice si Rosalie. Majoritatea celor pe care mi dadusera ele nu erau deloc practici pentru nimic altceva decat sa stea intr-o frumoasa vitrina a unui magazin de pantofi, si stiam ca m-as simti vinovata sa tocesc vreuna din perechile frumoase de incaltari ale lor, chiar daca nu era cazul.
„Nu pot”, a admis el complet serios. „Si inca ma intreb de ce se intampla asa. A ta e singura minte care a fost vreodata … incuiata pentru mine”.
Minunat. Creierul meu era stricat, in mod evident. Daca eu eram singura persoana pe care Edward n-o putea `auzi`, atunci ce alta explicatie ar mai putea fi decat ca era ceva serios in neregula cu capul meu.
„Doar ca am adunat doi si cu doi”, a continuat Edward, probabil neobservand panica mentala pe care o aveam. Ochii i s-au ingustat si o cuta i s-a format intre sprancene, in timp ce ma privea – cu siguranta ca observase ceva. „Imi fixai fruntea de parca incercai sa-mi citesti mintea, la doar cateva secunde dupa ce am vorbit de abilitatea mea. Esti bine? Iar arati ciudat.”
„Dap, sunt bine”, am dat eu din cap. „Toata calatoria aia, stii tu”.
S-a uitat la mine sceptic si a deschis gura sa obiecteze inainte sa o inchida repede la loc si sa schimbe subiectul. „Vrei sa vezi lacul?”
Am dat din cap si mi-am pus mana intr-a lui atunci cand el a intins-o spre mine. Corpul mi-a tresarit de incantarea de a-l atinge. Fiecare nerv parea sa fi prins viata de la energia si magia atingerii lui, cand si-a infasurat degetele in jurul alor mele. Atingerea lui era familiara si straina in acelasi timp. Mainile lui erau aceleasi care fusesera intotdeauna si totusi erau complet schimbate de cum fusesera odata.
Un zambet usor se juca pe buzele lui inainte sa se intoarca si sa ma conduca printre copacii subtiri, oprindu-se sa inlature crengile din calea mea, in timp ce mergeam agale spre apa. Curand, ne-am apropiat suficient incat am putut sa aud cum se spargeau usor de mal valurile lacului, chiar inainte sa pasim dintre copaci pe plaja pietroasa.
Edward a pasit pe plaja si lumina amurgului s-a rasfrant pe el, facand ca pielea lui catifelata, palida, sa straluceasca usor in lumina blanda. Efectul era naucitor, de parca un inger eteric statea in fata mea, in loc de o creatura a mortii si intunericului, conform legendelor, cel putin. Uitandu-ma la trasaturile frumoase de pe fata lui Edward – curba delicata a buzelor, ravasirea salbatica a parului lui – semana mult prea mult cu un inger ca sa se poata numi vampir. Ce fel de ironie ciudata facea ca aceste creaturi infricosatoare, mortale, sa arate atat de divin?
„Vii?” Edward isi folosea din nou vocea mangaietoare, irezistibila. Nu i-as fi rezistat, nici daca as fi putut.
Asfintitul se reflecta pe suprafata ca oglinda a lacului linistit, creand iluzia unui foc care ardea chiar sub apa. Efectul era uluitor.
Il puteam vedea cu coada ochiului pe Edward cum ma urmareste si m-am prefacut ca n-am observat, chiar daca obrajii mi-au luat foc ca rezultat. Intotdeauna se uita la mine cu o asemenea intensitate incat simteam ca as arde pana la cenusa.
„Te deranjeaza daca te intreb ceva personal?”, am intrebat, rupand tacerea acea pasnica. Edward parea sa ezite, ingrijorarea si curiozitatea palpaind pe fata lui in timp ce dezbatea daca vroia sa raspunda sau nu unei intrebari `personale`. Dupa cateva secunde de liniste, a oftat si a dat din cap.
Am zambit, fericita ca avea suficienta incredere in mine incat sa-mi raspunda la intrebare si, in acelasi timp, multumita sa vad ca isi permisese sa respire in preajma mea.
„Ai spus ca-ti daruisesi inima cuiva si ca aceasta a fost cauza pentru care te-ai despartit de Tanya”, intentionasem ca fraza sa sune moale si neimportanta, dar gura incerca sa tina ritmul pulsului meu agitat, asadar cuvintele au iesit tremurate de pe buzele mele. „Cui i-ai daruit inima ta?”
Ochii i s-au marit un moment, inainte sa se relaxeze intr-o privire ciudata, perplexa. „Nu stii?”
Am scuturat din cap si am simtit cum sangele mi se scurge din fata. „Doar ca … nu prea ieseai cu multe fete, asa ca nu stiam cine altcineva ar putea fi. Era Kate?”
Kate Minarikova era sora Tanyei si aproape la fel de frumoasa. Parul ei era un castaniu bagat, contrastand puternic cu cel al surorii si mamei ei, care era un blond roscat, insa pielea era la fel de alba. Era mai inalta decat majoritatea fetelor de la scoala, si totusi avea aceeasi alura supla, de dansatoare, ca a Tanyei. In afara de felul in care arata, nu stiam prea multe despre Kate. Obisnuia sa stea doar in cercul ei restrans de prieteni si parea sa fie timida.
„Kate?” Confuzia de pe fata lui Edward a facut clar faptul ca frumoasa sora a Tanyei nu era cu siguranta aceea care pastra cheia inimii lui. „Nu, nu. Tu chiar nu stii?”
Am clatinat din nou din cap, dar stiam ce speram. Inima imi batea haotic, aproape spargandu-mi pieptul si ma intrebam daca Edward o putea auzi. Mi-am frecat, stanjenita, palmele umede de jeansii mei.
El s-a intins spre mine incet, degetul lui mangaindu-mi usor obrazul si eu m-am cutremurat sub atingerea lui. S-a oprit, intrebandu-se daca era un fior bun sau unul rau, inainte sa continue. M-am lasat usor in atingerea lui.
Mi-a dat din ochi o suvita rebela de par si mi-a asezat-o dupa ureche, varfurile degetelor lui mangandu-mi urechea, coborand apoi pe linia barbiei, intr-o singura miscare moale si respiratia mi s-a oprit la tandretea evidenta care radia din atingerea lui. „Tu erai. Intotdeauna tu ai fost”.
„Ce?” Pieptul mi s-a strans cand i-am auzit cuvintele soptite. Probabil ca-mi imaginam ca a spus asta, pentru ca era imposibil ca frumosul, umanul meu Edward sa ma fi privit vreodata in felul acela.
„Trebuia sa-ti fi dat seama”, a murmurat el, privindu-si degetele care imi mangaiau pielea de pe gat. „Nu-mi amintesc prea multe din viata mea umana, dar imi amintesc felul in care simteam pentru tine”.
Creierul meu lucra frenetic sa proceseze informatia aceea, cautand prin amintiri adevarul cuvintelor lui, dar nu am gasit nimic. Intotdeauna visasem ca Edward ma va observa, chiar spre sfarsitul timpului petrecut impreuna, insa nimic nu se intamplase cu adevarat. O avusese pe Tanya si pe celelalte fete de la scoala, care se indragostisera de el. Niciodata el nu se uitase la mine in felul acela, nici macar o data. Nu-i asa?
O parte insistenta a mintii mele, aceea care sarise in sus de bucurie la ce spusese Edward, ma impingea sa-mi amintesc cum el fusese intotdeauna acolo pentru mine. Nu puteam sa nu-mi amintesc cat de protector devenise cand eu incepusem sa ma intalnesc cu Jacob Black, avertizandu-ma ca el nu era potrivit pentru mine. Mai era ceva in cuvintele acelea ale lui, ceva ce nu prinsesem la momentul acela?
„Niciodata nu ai spus nimic”, am raspuns eu jalnic, zbatandu-ma sa ma agat de paiul din fata mea.
„Aveai treisprezece ani”, a spus el, coborandu-si mana si uitandu-se piezis in lumina care disparea. „Cam ce ar fi trebui sa spun sau sa fac?”
Imi rodeam nervoasa buza, nestiind cum sa raspund la toate astea. „Nu stiu, dar cred ca ar fi trebuit sa spui ceva”.
„Ar fi trebuit sa fac o gramada de lucruri altfel”, a spus el intunecat. „Poate daca faceam lucrurile diferit, nu ajungeam ce sunt acum”.
Am ignorat amaraciunea din vocea lui Edward, inca terminata de ceea ce el recunoscuse.
„De ce imi spui toate astea acum?”, am pasit in fata lui Edward pana cand am ajuns sa stau chiar in fata lui, chiar daca eram prea scunda ca sa-i blochez practic vederea. „Daca n-ai putut sa-mi spui atunci, demult, de ce sa-mi spui aici, acum?”
„Nu mai ai treisprezece ani”, a raspuns el moale, uitandu-se in jos la mine. A ridicat o spranceana, provocandu-ma sa raspund.
„Nu, nu mai am”, am fost eu de acord.
Mana lui mi-a mangaiat din nou obrazul, iar eu m-am trezit inca o data ca ma lasam in atingerea lui, dorind sa simt mai mult. Tandretea cu care ma atingea imi amintea si mai mult de ceea ce el doar sugerase, dar nu puteam rosti cuvintele cu voce tare.
S-a aplecat incet spre mine, cu respiratia oprita si miscarile controlate strict. „Stai nemiscata”, a ordonat el incet.
Am stat cat de nemiscat poate sta un om, dar intregul meu corp parea sa vibreze de excitare si emotii, in timp ce trupul lui Edward s-a apropiat de al meu. Fiecare nerv din corpul meu parea complet acordat cu al lui si eu am devenit extrem de constienta de prezenta si apropierea lui.
Ochii mi s-au inchis, fluturand, cand capul lui s-a plecat si i-am simtit parul moale cum imi mangaia pielea sensibila de pe obraz. Am tresarit usor cand pielea rece a nasului lui mi-a atins gatul si am devenit si mai constienta de felul in care sangele meu pulsa nebuneste sub suprafata subtire a pielii mele. Edward a inhalat profund, oftand un pic cand mi-a adulmecat ezitant gatul.
Buzele lui palide, reci, s-au plimbat de-a lungul pielii mele, facand-o sa ia foc sub senzatia atingerii lui, cand si le-a miscat pe gatul meu. Buzele mi s-au intredeschis usor cand buza lui de sus mi-a mangaiat buza de jos si ochii mi s-au deschis brusc cand el s-a indepartat dintr-o data de mine.
„Dumnezeule, mirosi minunat”, s-a balbait el. „Imi pare rau, Bella. Imi pare atat, atat de rau. Nu trebuia sa fi facut asta”.
„Oh, nu. Nu-ti face griji pentru asta, serios.”, stateam jenata, incercand sa inlatur intimitatea, dar corpul meu se lupta cu mine. Nevoia de a ma intinde si a-l atinge pe Edward era innebunitoare, de parca acel mic aproape-sarut era un drog de care corpul meu avea nevoie de acum incolo ca sa poata exista.
„A fost … nepotrivit”, a mormait el, trecandu-si mana cu furie prin par. „ca sa nu mai spun cat de incredibil de periculos a fost. Imi pare rau, Bella”.
„Inceteaza sa-ti mai ceri scuze”.
„Ar trebui sa te duc acasa, acum”, a spus el brusc.
S-a intors cu spatele la mine si a asteptat intr-o tacere jenata, stanjenita, ca eu sa ma catar in spatele lui. Regretul ca ma dusese la lac in felul tipic unui `vampir` era intiparit clar pe fata lui.
„Nu e nevoie…”, am inceput eu, dar m-am oprit cand am vazut cum m-a sagetat cu privirea. Era o batalie infricosatoare care urla din spatele ochilor lui si mina lui relaxata parea ca avea sa se crape daca insistam prea mult.
Am pasit inainte, dar Edward s-a miscat mai repede, aruncandu-ma in spatele lui cu o miscare mai rapida decat am putut eu sa observ si apoi am inceput sa alergam. Alergatul nu mai era usor cum fusese pe drumul spre lac. Miscarile lui Edward pareau mai crispate si mult mai zvacnite in timp ce-si croia drum printre copaci. Mi-am inchis strans ochii si mi-am ingropat fata in spatele lui Edward, incercand disperata sa-mi tin stomacul si nervii la loc.
Am ajuns inapoi pe propietatea Cullen intr-un timp record, dar nimeni din familia lui Edward nu era vizibil. In mod evident, ne dadeau spatiu, chiar daca ochii lui Edward au fulgerat spre o fereastra de la etaj, cand credea ca eu nu ma uit. Mi-am aruncat si eu privirea spre geam, dar n-am putut sa vad pe nimeni sau nimic in spatele lui.
„Asteapta aici”, a spus el cu vocea ragusita, si s-a indreptat cu o viteza supraomeneasca inspre garaj. S-a intors aproape in acelasi timp in care plecase, insa acum ducea de coarne o motocicleta foarte rapida, foarte periculoasa, intr-o mana si o casca neagra, stralucitoare in cealalta.
„Pune-ti asta”, a spus el, impingand casca in mainile mele. Mainile mi-au tremurat cand am incercat sa-mi pun casca pe cap si el a verificat sa fie sigur ca era asezata si legata corect inainte sa ma ghideze spre sa. M-a ridicat pe spatele motorului, inainte sa-si treaca piciorul peste el. „Tine-te bine”.
Bratele mele i-au inconjurat talia si genunchii mi i-am lipit de picioarele lui, in timp ce ma lipeam de el cu toata forta de care eram in stare. Motorul a urlat, trezindu-se la viata si aproape instantaneu am demarat, alergand cu o viteza incredibila pe drumul intunecat, inapoi spre Forks. Un milion de ganduri se luptau pentru suprematie in mintea mea, cand strafulgerari de amintiri mi-au acaparat creierul – felul in care pielea lui se simtea pe a mea, el spunandu-mi ca intotdeauna am fost eu, racoarea buzelor lui, privirea salbatica din ochii lui … totul era coplesitor.
Motocicleta a incetinit si am clipit, incercand sa-mi fac ochii sa se focalizeze pe ce se intampla, nu pe imaginile din mintea mea. A tras pe aleea din fata casei mele si m-am dat jos rapid, picioarele fiindu-mi instabile, asa ca m-am impiedicat, cazand pe pamant. Edward a ramas pe motocicleta, cu fata dura.
„Imi pare rau, dar trebuie sa plec, acum”, nu s-a uitat la mine, ci la indicatoarele de pe bordul motocicletei. M-am luptat cu impulsul de a da cu piciorul in roata din spatele lui. „A fost mult mai … dificil decat am anticipat. Controlul imi scapa si trebuie sa plec”.
Cu aceste cuvinte, si-a intors motocicleta spre drum si a zburat pe strada, urletul motocicletei lasand ecouri in zidurile casei.
M-am ridicat, stand, complet socata de schimbarea intalnirii noastre, cateva minute, doar uitandu-ma fix la locul unde el fusese cu doar cateva momente mai inainte. Inca puteam sa-i simt pielea pe obrazul meu, si acum el disparuse.
„Bella?”
M-am intors in loc, vazandu-l pe Mike uitandu-se intrebator la mine, din usa. „Ce faci acolo?”
„Nimic”, am spus, scuturand din cap, incercand sa mi-l limpezesc.
„Vrei sa vii sa vezi un film cu mine, Angela si Ben?” a intrebat el, aratand cu capul spre inauntru. „Astia doi isi tot fac ochi dulci unul altuia si am obosit sa tot fiu a cincea roata la caruta. Vino sa participi si tu la stanjeneala”.
Am chicotit, fortandu-mi corpul sa se relaxeze, si l-am urmat pe Mike in casa. Am refuzat sa ma uit inapoi atunci cand am intrat in casa si am inchis usa.
ah!
NU.EXISTA.CUVINTE!!!!!! SUUUPERB….
am ramas fara cuvinte…….pur si simplu mirific
acum ca nu mai scrii let me sign nu mai ai nici o scuza!
te rugam sa postezi mai epede pentru ca ne e foame,de lectura!
Foarte frumos. Cand aproape a sarutat-o era sa lesin, imi batea inima cu putere si ma rugam frumos la tine si la D`zeu sa o sarute.:P
Idem.
un singur sfat:…..da-i inainte!…..dap!
uimitor, grozav, retibil, fantastic, formidabil,fantasmagoric si nu cred ca ami stiu :)) aa si scz aca am ami repetat cateva
extraordinar,exceptional,mirific,adorabil genial,minunat,deosebit,admirabil,superb,excelent, spendit, neasemuit ,marcant,proeminent,unic ,fabulos, nemaintalnit, fantastic, mirobolant, stralucitor, grandios, falnic, , formidabil,distins ,incomparabil ,inegalabil ,neîntrecut,,superb ,incomparabil ,deosebit,grozav,distins ,stralucit ,neasemuit decat atatea sinonime stiu ………si toate se refera la fan ficu asta ….multumes inca o data Lara si astept cap 16 😀
toate astea de mai sus
multumesc Lara!!
:X:X
e superb capitolul asta:X il ador
felicitari Lara
cel mai frumos : x
il iubesc…
Pe capitol…
Felicitari si Spor :-*:-*:-*:-*
am doar un cuvant de zis… extraordinar…:X:X:X:X
Exceptional :X
Nu mai am cuvinte de lauda :))..dar cred ca le stii pe toate :d..
Mi`a placut mult ca in cap asta se mai gasesc scene si din twilight :D..dragutz ;;)
Capitolul 16 cred ca o sa fie si mai frumos 😀
Pupici si mult succes :*
hmm, ce frumos a fost capitol, ma acaparat complet , a fost diferit de capitolele , din fan ficul asta , acum incepe, totul ..:X:X:) abia astept urmatorul capitol:)
super
:x:x:x:x:x:x
Minunat!
Astept urmatorul capitol cu sufletul la gura, chiar daca m’a cam speriat cum a plecat Edward.
cel mai frumos capitol de pana acum :*:*:*
excelent! tine-o tot asa…..
este asa de frumos capitolul asta…dar nu inteleg ce a vrut sa spuna edward prin asta „Imi pare rau, dar trebuie sa plec, acum”-se referea ca va pleca si o va parasi pe bella?sau …?
se referea la faptul ca nu isi mai putea stapani autocontrolul in preajma Bellei, atunci cand i-a inhalat mirosul langa lac. a dus-o acasa ca sa o stie in siguranta, si a plecat in graba pentru a se reculege. nu a spus acea fraza ca si cum ar parasi-o sau ar pleca de tot. doar si-a luat o pauza.
cel putin eu asta am inteles:))) sper sa nu fie gresit, iar daca e asa, lara o sa ne lamureasca sigur.:D :*
Si eu zic tot asa 😀 ca a plecat doar atunci, in seara aia, ca nu se mai putea stapani….si asa facuse un efort considerabil sa o aduca inapoi de la lac si apoi acasa cu motocicleta…..cat chin bietul de el :D….dar, mai vedem ce se mai intampla:)
Buna Lara!faci o trb grozava aici,cu traducerea!!!
Am o intrebare si eu:knd apare cap al 17-lea????
K nu mai pot d berabdare s vad c s intampla i continuare!!!!t pwp ducke:*
il ador…multumesc lara…pe cand capitolul urmator?
Este atat de emotionant.Te rog sa nu te opresti din tradus.
super..si nu ma supar pentru intarziere capitolulu a compensat intarzerea ;):)
super….