Mi-am facut curaj inainte de a intra in living. Stiam ca el era deja acolo, stand jos si asteptandu-ma, asa cum facea intotdeauna, totusi trebuia sa ma pregatesc sa-l vad. Fiecare intalnire fusese ca o prima data, de cum intra in raza mea vizuala. Ochii mei se plimbau pe fata lui – mult mai ascutita si definita decat fusese odata, pe silueta lui odata slaba, dar care acum era musculoasa si pe pielea lui atat de palida. Intotdeauna ma opream mai mult la ochi. Acel auriu stralucitor era cea mai socanta diferenta. Indiferent de cate ori m-am uitat in ochii lui cei noi, inca ma mai asteptam sa vad caldura ochilor lui de un verze intens, care sa ma priveasca la randul lor. Era singurul lucru la care nu puteam renunta.
Statea in scaunul lui obisnuit, vizavi de masuta de cafea din fata canapelei mari, albe, pe care, de obicei, stateam eu. M-am asezat repede, agitata, stergandu-mi palmele umede de jeansii cei noi, inainte sa ma uit la Edward. Parea mai incordat decat de obicei, stand teapan pe scaun, degetele lui lungi strangeau ca niste gheare bratele scaunului sapand in material. Ochii mei au urmarit lungimea bratelor lui, observand muschii tensionati si intinsi de sub pielea perfecta si palida. Manecile camasii lui gri m-au blocat sa vad mai departe, insa ochii mi s-au oprit la piept.
Sub materialul gri, moale, pieptul lui se ridica si cobora usor, o data, si inca o data, si inca o data. Sus. Jos. Sus. Jos.
Mi-am simtit gura cum se casca de uimire si ochii cum mi se largeau de soc. Ochii lui Edward erau seriosi, tensiunea din corp reflectandu-se si in ei, dar mai era si o stralucire de victorie acolo.
„Respiri?” am intrebat surprinsa. „Respiri langa mine?”
„Da”, a zambit mandru si a aratat spre masa unde tricoul meu era impaturit. „M-am obisnuit cu mirosul tricoului tau si m-am gandit sa…incerc”.
„Si?”, am intrebat, studiindu-i pozitia, asa cum statea teapan in scaun. Arata de parca reusise sa se abtina, dar doar cu greu. Fara sa ma gandesc, mi-am dat parul pe spate si am icnit cand mainile lui Edward s-au strans mai tare, rupand bratele scaunului in care statea. „Oh!”
„Si….e….dificil”, a spus in final, plecandu-si ochii si punandu-si mainile pe coapse. „Mult mai dificil decat anticipasem, dar nu….nu coplesitor de dificil”.
Ochii i-au zburat din nou la mine, scuzandu-se fara vorbe pentru incapacitatea de a se controla total.
„Daca e prea mult, pot sa plec”, am sugerat eu, incepand sa ma ridic, dar el a ridicat mana si m-a facut sa ma asez la loc.
„Nu, te rog. Ramai. Pot sa fac fata.”
Am dat din cap si stateam acolo agitata. Nu ma relaxam pe canapeaua aia asa cum faceam de obicei. Ochii mei au privit spatiul din jur, in cautarea celorlalti Culleni, dar n-am vazut pe nimeni prin preajma. Stiam ca Rosalie si Alice erau probabil la etaj, dar nu stiam daca mai era cineva aici, in zona, acum.
„Vor putea sa vada si sa ma opreasca daca se intampla ceva”, a incercat Edward sa ma linisteasca, iar eu m-am uitat in jos la pantofii mei, rusinata ca el observase cum ma uitam. Era si asa destul de rau ca el se straduia atat de tare doar ca sa poata sta cu mine, fara ca eu sa ma mai uit in jur dupa o posibila protectie impotriva lui.
„Iarta-ma”, am spus rusinata, uitandu-ma in sus la el. Stomacul mi s-a rasucit cand i-am privit ochii si durerea vizibila din ei. Stiam ca Edward nu-mi putea citi mintea, dar totusi trebuia sa invat sa-mi controlez gandurile si pe mine insami atunci cand eram in preajma lui. Nu vroiam sa-l ranesc in halul asta.
El mi-a zambit, incercand din nou sa ma linisteasca, dar era un zambet trist si am observat ca ridicarea si coborarea pieptului lui se oprise.
„Nu trebuie sa te opresti sa respiri”, am murmurat usor. „Imi pare rau, eu doar …. cred ca abia acum am realizat cu adevarat ce s-a intamplat si nu mai stiu cum …. sa …. fiu ….. in preajma ta.”
Edward a incuviintat serios, un rid formandu-i-se intre sprancene. Inca nu incepuse sa respire din nou. „Atunci inseamna ca intelegi cat de periculos este. Cat de periculos sunt eu. Stiu ca esti constienta de asta pentru ca ti-am mirosit frica si nelinistea”.
Am dat din cap si am simtit cum ma inrosesc usor de rusine. Ma simteam vinovata si ma intrebam daca Edward putea mirosi si vina. Alice imi spusese sa nu ma gandesc la el ca la un monstru, si iata-ma facand exact asta. L-am urmarit pe Edward cum se incorda ca reactie la imbujorarea mea, dar n-a venit nimeni sa ma ia de acolo in viteza.
Cu siguranta Alice avea incredere in el acum. Si tu ar trebui sa ai. E Edward, nu un monstru.
„Inteleg”, am spus incet. „Inteleg ca esti diferit acum, si ca nu ma pot astepta sa ne intoarcem la cum eram odata. Inteleg ca nu-ti pot cere sa fii din nou baiatul pe care il stiam, pentru ca tu nu mai esti el si gandind ca pot sa te transform din nou in el este …. nedrept”.
Surprinzandu-ma, Edward s-a aplecat in fata, sprijinindu-si coatele pe genunchi si acoperindu-si capul cu palmele. La inceput, fusesem socata ca s-a miscat atat de mult fata de pozitia lui obisnuita de statuie, dar cel mai mult m-a socat pozitia de infrangere completa pe care o avea.
La inceput am stat, nestiind ce sa fac. Inima imi batea tumultoasa in piept, indicand panica mea. Stiam ca o putea auzi, dar n-a aratat niciun semn ca ar fi observat. Doar statea acolo, cu capul in maini, degetele fiindu-i inclestate in par.
„Imi pare rau ca nu pot sa fiu cine vrei tu sa fiu”, a spus fara sa-si ridice privirea. „As fi vrut sa stiu cum eram, am incercat sa-mi amintesc…..Nu doar pentru tine, dar si pentru mine. Nu mai stiu cine sunt”.
Am intins o mana tremuranda spre el, ezitand in aer cand l-am vazut cum se incordeaza, dar cu o gura de aer linistitoare, i-am asezat-o pe umar. „As vrea sa-ti pot da inapoi amintirile. Si mie imi pare rau.”
„De ce sa-ti para rau?” S-a uitat printre palmele deschise, ochii fiindu-i mai mult negrii decat aurii, asa cum parea sa fie mereu. „Nu e vina ta. Nu-mi amintesc prea multe, dar imi amintesc noaptea aia. Toti ne amintim ultima noapte. E ca o gluma proasta – singura amintire pe care o avem e moartea si durerea care o urmeaza. In rest, totul se incetoseaza si dispare, dar nu si acele ultime momente”.
Cuvintele erau reci si amare. Erau neasteptate. Ochii ii masurau camera, neuitandu-se la mine, si am realizat ca incerca sa-si ascunda emotiile de mine, sa traga inapoi durerea si sa se controleze. Nu fusese niciodata bun la asta cand fusese om. Intotdeauna am putut sa-l citesc ca pe o carte.
Simtindu-ma neajutorata, am continuat sa-l privesc pe el si lupta lui de a se controla. Mi s-a rupt inima pentru el. Parea atat de pierdut.
„Iarta-ma”, a ras el, dar nu era niciun strop de fericire in el. „Lucrurile au fost ciudate, sau mai ciudate, de fapt, de cand ai venit tu. Ma descurcam binisor cu toate astea si incercam sa ma adaptez la genul asta de viata si cu noua mea familie. Functiona.”
Ochii lui s-au intors intr-un final la mine, incetand sa mai caute acel ceva ce nu parea sa fie aici.
„Dar apoi am aparut eu si ti-am amintit de tot ce ai pierdut”. Am completat eu si el a dat din cap in loc de raspuns.
„Exact”.
„Vrei sa stii cum erai inainte?” am intrebat eu usor. „Sau chestia asta o sa-ti faca mai mult rau, stiind exact cum erai si ce ai lasat in urma?”
„O parte din mine e egoista”, a admis, dupa un moment de gandire. „Primesc o a doua sansa. As fi murit in noaptea aia si stiu asta. N-ar trebui sa fiu aici pentru ca Edward Masen a murit acum patru ani intr-un accident de masina. A fost o inmormantare si tot ce trebuie.”
A facut o pauza si eu am asteptat rabdatoare ca el sa-si aleaga cuvintele. „Ma simt egoist pentru ca familia Cullen mi-a dat toate astea. Mi-au dat o viata noua, daca vrei sa spui asa. Nu stiu daca pot sa o numesc `viata`, dar nu prea exista un cuvant pentru ce facem noi”.
Am dat din cap, indemnandu-l sa continue, fiind dureros de constienta de faptul ca mana mea era inca asezata pe umarul lui. Eram si mai constienta de faptul ca el nici nu parea sa observe asta, era atat de pierdut in propriile-i ganduri.
„Chiar si cu toate astea”, el a facut un gest care sa cuprinda camera, familia Cullen din casa, Forks, viata in general. „Vreau sa ma intorc la ce aveam inainte. Inca mai vreau sa stiu cine eram ca sa pot sa fiu din nou acea persoana. Vreau ambele lumi”.
Am dat din cap si mi-am muscat buza, gandindu-ma la ce aveam in rucsac. „Eu iti pot aduce inapoi amintirile, Edward….dar daca iti impartasesc unele de-ale mele?”
„Mi-ar placea asta”, a spus el moale. Mi-a zambit bland, dar puteam sa vad in ochii lui ca asta nu era decat un bandaj pus peste rana.
M-am ridicat repede si m-am dus la intrarea casei unde imi lasasem rucsacul si am scotocit prin el pana am gasit un teanc micut de poze, inghesuite intr-un buzunar. Le-am luat si m-am intors in living, miscandu-ma incet si cu grija sa vad daca Edward era bine. Ultimul lucru pe care vroiam sa-l fac acum era sa-l surprind si sa-l coplesesc cu parfumul meu.
„Am niste poze”, am spus, intinzandu-le in fata ca sa le vada si apoi m-am asezat din nou pe locul meu de pe canapea. „Vrei sa le vezi?”
In loc de raspuns, Edward s-a ridicat de pe scaunul lui si s-a asezat pe canapea langa mine. Era la cativa centimetri de mine, asigurandu-se ca nu ma atinge, dar totusi, era surprinzator de aproape. Am inghitit zgomotos si am incercat sa-mi recapat stapanirea de sine, dar cand era asa de aproape, ochii mei vroiau sa-l priveasca, sa-i observe fiecare milimetru perfect al fetei lui. Era frumos de departe, dar de aproape era incredibil, uluitor de frumos.
A luat prima poza din mana mea, atent sa nu-mi atinga degetele, si a studiat-o.
„Am mers la pescuit?” a intrebat el si a asteptat povestea.
„Doar o data”, am zambit, luandu-mi ochii de pe fata lui si mutandu-i pe fotografie. Edward zambea smechereste in poza aceea, un baiat serios de 10 ani, iar eu radiam, stirba, la sase ani. „Dupa asta, tata si Billy au refuzat sa ne mai ia cu ei”.
„Chiar asa rau a fost?”, a intrebat, curiozitatea simtindu-i-se in voce. Cu coltul ochiului am vazut cum colturile gurii lui minunate se curbau intr-un suras. „Spune-mi”.
………………………………………………………………………..
„Tata, pe rooooooooooooooooooooog”, m-am rugat eu, agatandu-ma de capatul camasii lui din flanel. „Te rooooooooo-hooooooooooooog? Eu si Edward o sa fim cuminti. Promit”.
Charlie s-a uitat la mine si la Edward, incercand sa para serios, dar nici macar mustata nu-i ascundea zambetul pe care incerca cu greu sa si-l retina. Billy Black, cel mai bun prieten al tatei si partenerul lui de pescuit, se uita amuzat, din spate.
Era 4.30 am si tata si Billy deschisesera usile vechiului Chevy al tatalui meu doar ca sa ne vada pe noi doi dormind pe bancheta si imbracati de pescuit. Edward practic innota in pantalonii pescaresti si camasa de flanel a lui Charlie, fiind inalt pentru varsta de 10 ani, dar inca mult mai scund decat un barbat in toata firea. Eu purtam pelerina de ploaie a tatalui meu pe post de patura si palaria lui de pescar pe cap, care imi acoperea si ochii. Edward fusese nevoit sa-si suflece manecile de cateva ori ca sa i se poata vedea mainile.
Edward ramasese la mine peste noapte, facandu-ne tabara in living in micul cort Ninja Turtles pe care mi l-au cumparat Rennee si Charlie. Stiam ca tata si Billy aveau de gand sa mearga la pescuit in dimineata asta, asa ca atunci cand parintii mei au plecat la culcare, ne-am strecurat in camioneta tatalui meu, punand pe noi costumatia pe care tata o aruncase in masina pentru excursia de dimineata. Intentionasem sa stam treji toata noaptea, dar se pare ca adormisem, doar ca sa ne trezim in fata unui Charlie care nu era deloc amuzat de situatie si a unui Billy extrem de amuzat.
Edward si cu mine ne uitam la Charlie, cu ochi mari de catelus, si repetam incontinuu, ca o incantatie „te rugam, te rugam, te rugam, te rugam, te rugam, te rugam, te rugam, te rugam, te rugam”.
„Haide Charlie, n-are cum sa fie asa de rau”, a chicotit Billy. „Cum ai putea sa spui nu la asta?”
„Tati, te rugam?” am implorat eu, inaintand in genunchi si apucandu-i mana tatalui meu. „Te rugam, o sa fim cuminti. O sa te las sa pastrazi tot pestele pe care il prind”.
„Bine, bine”, a oftat Charlie, rotindu-si ochii intr-un mod dramatic, dar zambea cu gura pana la urechi. „Bine, pe bancheta din spate cu voi, dracusorilor”.
„Corect. Eu iau pusca”, a zambit Billy, tragand scaunul in fata ca Edward si cu mine sa ne putem strecura pe bancheta din spate.
„Rennee o sa vrea sa vada asta”. A spus Charlie, scuturandu-si capul. „O anunt de ce se intampla si apoi ne miscam”.
Intai am auzit-o pe mama, apoi am vazut-o.
„Isabella Marie Swan, e adevarat ce am auzit, ca te duci la pescuit?” Cuvintele ei erau dure, dar vocea se ineca de ras. A ras si mai tare cand ne-a vazut pe amandoi, imbracati in costumatia tatei, in timp ce asteptam extrem de nerabdatori pe bancheta din spate. „Nicio fiica de-a mea n-ar merge niciodata la pescuit de bunavoie”.
Am zambit la camera in timp ce ea ne facea poze, balmajind despre cat de adorabili eram.
„Gata, Rennee, gata”, a spus Charlie, luandu-i camera din mana. „In stilul asta n-o sa mai ajungem niciodata la lac”.
„Bine, bine”, a spus ea, strangandu-i mana tatalui meu pe camera. „Ia asta cu tine. Vreau sa vad poze”. A fugit in garaj si s-a intors un minut mai tarziu adaugand veste de salvare – pentru toti – in spatele camionetei.
Excursia pana la lac a fost cam de cosmar. A trebuit sa oprim imediat ce am intrat pe drumul de pamant, serpuit, care dadea in spatele lacului, unde le placea lui Charlie si lui Billy sa pescuiasca. Edward n-a suportat prea bine hurducaiala de pe drum si a trebuit sa iasa ca sa vomite. A fost verde pe tot parcursul drumului pana la lac, dar, cand in sfarsit am ajuns acolo, parea sa-si revina de la aerul curat.
Edward si cu mine eram legati fedeles in oribilele veste portocalii, in ciuda protestelor noastre. M-am bosumflat cand am vazut ca Charlie isi punea vesta de adult inapoi in camioneta. Nu era drept ca noi sa trebuiasca sa le purtam si ei nu.
Toata supararea mea a fost curand inlocuita de bucurie, cand Billy si Charlie au lansat in apa barca mica, cu un singur motor, in timp ce Edward si cu mine stateam pe un bolovan langa apa si priveam. In sfarsit venise timpul sa plecam.
„Ce o sa prindem, tata?” am intrebat, cand el m-a ridicat in brate si m-a asezat in barca mica.
„O sa prindeti carasei”, a spus el, tinand barca pe loc ca sa poata pasi si Edward in ea, fiind pe jumatate carat de Billy. „Billy si cu mine o sa prindem crap pentru diseara, la masa”.
„O sa prind si eu crap”, a zis Edward, cu ochii seriosi.
„Ei, nu mai spune?” a facut Charlie. „Pai, cred ca esti barbat in toata firea de-acum, asa ca ai putea sa ne ajuti sa prindem cina”.
Edward a dat din cap cu seriozitatea responsabilitatii pe care o puteai intalni doar la pusti si s-a asezat cu autoritate in fata mea, cu pieptul scos inainte de mandru ce era. Am urmarit ingrozita cum lui Edward i se da o undita lunga si flexibila, cu fir de pescuit infasurat la capat. Un carlig micut era legat de fir si apoi un vierme a fost pus in carlig, ca momeala.
„Uite aici, fiule”, a zis Charlie. „Arunc-o in lac si anunta-ma cand simti ca a muscat.”
Mie mi s-a dat un bat mic caruia i se aplicase acelasi tratament ca unditei lui Edward si m-am ridicat fericita, bagand carligul in apa si afara din apa, in timp ce asteptam ca pestele sa muste. Intr-un final m-am plictisit de asta, asa ca am inceput sa arunc cu undita inspre partea lui Edward de barca, apoi inspre a mea, din nou inspre a lui, si apoi inspre a mea, stanga, dreapta, stanga, dreapta.
Distractia mea s-a terminat brusc cand carligul meu s-a agatat de spatele camasii lui Edward. M-am uitat spre Charlie si Billy, dar ei erau preocupati cu punerea unei alte momeli in carligele lor, amandoi pierzand pestii in ora ce trecuse. Intorcandu-ma spre Edward, care era pe jumatate adormit si nu bagase de seama ca l-am agatat, m-am ridicat atenta si m-am strecurat pana pe partea lui de barca incercand sa scot carligul. Nu mergea si cumva am reusit sa-l fac sa se incurce si mai tare in material.
„Ce faci, Bella?”, a intrebat Edward, incercand sa se intoarca si sa vada ce faceam. Miscarea lui brusca si chinurile mele au facut ca barca sa se balanseze, si Charlie s-a intors sa vada ce facem.
„Acum, ce-ar fi sa va potoliti, Bells”, a intins bratul ca sa ma potoleasca, dar eu m-am ferit.
„E in regula, tata”, am spus, concentrandu-mi din nou eforturile pe camasa lui Edward. El incepuse sa se fataie din ce in ce mai tare in incercarea de a vedea ce fac. „Incerc doar sa-l eliberez pe Edward”.
„Sa ma eliberezi de ce?”, a intrebat Edward.
„Fiti atenti, voi doi”, ne-a avertizat Charlie, dar un pic prea tarziu. Am tras cu toata puterea de carligul din camasa lui Edward in acelasi timp in care el s-a intors in directia opusa sa vada ce fac. Barca s-a inclinat, carligul a iesit si eu m-am impleticit in spate, partea interioara a genunchilor mei lovind marginea barcii.
Cu un tipat ascutit am cazut pe spate din barca, in apa inghetata a lacului.
„Bella!” cei trei din barca au urlat la unison, in timp ce eu m-am lovit de apa, improscand-o peste tot.
„Te salvez eu!”, a tipat Edward si a sarit din barca, in ciuda mainilor care s-au intins sa-l opreasca. A aterizat langa mine, si eu am tusit si am inghitit niste apa de la improscatura lui. Atunci cand a iesit la suprafata, m-a apucat de spatele vestei de salvare si a inceput sa ma traga spre mal.
M-am uitat la tatal meu dupa ajutor, dar el si Billy radeau de se prapadeau. Billy a luat camera si a inceput sa faca poze. M-am incruntat la el, furioasa ca Edward fusese singurul care a incercat sa ma salveze.
„Edward! Edward!”, a strigat Charlie, si Edward s-a oprit ca sa se uite inapoi. „Ridica-te”.
Edward arata interzis, dar s-a ridicat. Apa ii venea doar un pic mai sus de talie. Mi-am lasat si eu picioarele in jos si m-am ridicat, apa venindu-mi doar pana la umeri.
„Oh”, a zis el ratacit, o roseata patandu-i tenul auriu si urechile i-au luat foc.
Billy a inceput sa rada si mai tare si umerii lui Charlie s-au zguduit de un ras care i-a umplut ochii de lacrimi.
„Fa poze pentru Rennee”, Billy a impins camera in mainile lui Charlie. „Nu poate sa piarda asta”.
Amandoi am stat in apa care ne venea pana la gat si respectiv pana la talie, extrem de suparati, in timp ce tata si Billy faceau poze cu „eroul” si „domnita la anaghie”, chicotind si stergandu-si tot timpul lacrimile de ras.
Intr-un final, am iesit din apa, si ne-am asezat, infrigurati si nefericiti, pe un bolovan mare, in timp ce Billy si Charlie au incropit, pe plaja pietroasa a lacului, un foc de tabara din crengi rupte si iarba uscata. Ne-am incalzit si ne-am uscat, timp in care barbatii au incarcat barca inapoi in remorca si apoi ne-am intors in oras, fara peste, dar fericiti.
………………………………………………………………………..
Edward a zambit in timp ce se uita pe poze si a chicotit usor cand i-am povestit excursia la pescuit si felul in care Rennee i-a pregatit o mare `cina de erou`, tot timpul certandu-i pe Charlie si Billy ca rasesera de noi, cand el a incercat doar sa ma salveze.
„As vrea sa-mi pot aminti”, a spus el, degetele-i mangaind una din poze. Poza din mana lui era cu noi doi in apa, scotand limba la camera.
„A ajutat ca ti-am povestit si ti-am aratat pozele astea?” am intrebat nelinistita, din ce in ce mai constienta de apropierea lui. In acelasi moment in care Edward s-a tras mai aproape ca sa vada mai bine pozele pe care le aveam in mana, am dezvoltat o incredibila, aproape dureroasa constientizare a prezentei lui. A crescut si mai mult cand el disparuse si golul si dorul au umplut locul lui.
„Putin”, a dat el din cap, punand poza din mana lui pe masa si luand alta. „Completeaza fragmentele de amintiri pe care le-am pastrat. Le adauga culori si-mi aminteste de cine am fost”.
„Cine esti”, l-am corectat eu, si apoi mi-am muscat buza.
„Eram”, m-a corectat la randul lui, uitandu-se serios la mine. „Apreciez ca ma ajuti sa-mi amintesc de viata mea, dar te rog aminteste-ti ca nu mai sunt asa acum, Bella”.
„Stiu”, am replicat, pironindu-mi ochii in podea.
„Pot sa o pastrez pe asta?” a intrebat, tinand o poza cu el `salvandu-ma` din lac.
„Sigur”.
„Pot sa te intreb ceva?” a intrebat el. Si-a intors corpul in asa fel incat acum se uita direct la mine, genunchiul de sub jeansi atingandu-se de al meu. M-a prins ca ma holbam si buzele i s-au curbat usor intr-un suras.
„De ce ai ales pozele astea? Povestea asta?”
„Oh, nu stiu”, am spus sincer. Nu-mi dadeam seama de ce am ales pozele astea, dar stiam ca vrusesem sa i le arat lui Edward de cand ma uitasem noaptea trecuta prin cutia cu fotografii. „Mi s-a parut ca e o poveste buna”.
Edward a dat din cap, tuguindu-si buzele ganditor.
„Ce e?”, am intrebat, suspicioasa. Edward poate ca nu-si amintea cat de apropiati fusesem, dar eu inca ii mai stiam expresiile fetei. „La ce te gandesti?”
„Ma gandeam ca povestea pe care ai ales-o a fost o alegere interesanta”, a raspuns el, zambetul largindu-i-se.
„De ce?” am intrebat, incurcata. Am cautat un raspuns, dar nu puteam intelege ce gasea Edward asa de amuzant.
„Pentru ca ai ales pozele ca sa incerci sa ma salvezi, spunandu-mi o poveste de cand am incercat sa te salvez eu pe tine”.
Ochii mi s-au marit in timp ce ma gandeam la ce a spus. Poate ca in subconstient am incercat sa-l `salvez` eu pe el, asa cum a spus, aratandu-i cum ma apara el. „Stii ca incerc sa te salvez?”
Ochii lui ii cautau pe ai mei si m-am fortat sa stau locului, chiar daca inima continua sa-mi bata cu viteza sub intensitatea privirii lui. De ce se uita intotdeauna la mine asa?
„Sunt vampir”, a spus incet, uitandu-se in jos la mainile lui. „Si asta te sperie. Stiu ca pe mine ma sperie al dracului de tare, asa ca nu te condamn. Incerci sa-mi amintesti de mortalitatea mea, de cine eram cand eram om, ca sa ma salvezi de la a deveni ceea ce sunt de fapt”.
„Nu”, m-am contrazis eu, scuturand din cap. Am vazut cum umerii i se intepenesc si am realizat ca `respirase` din nou. M-am oprit imediat, vazand cat de mult l-a afectat miscarea parului meu. „Vreau doar sa fii fericit. Si da, chiar vreau sa-ti amintesti, pentru ca sunt egoista, dar nu vreau sa te schimbi sau ceva”.
„Ba da, vrei”, a spus el simplu. Vocea ii era inceata si intunecata si nu si-a luat ochii de la maini. „Nu vrei sa ma ranesti, dar il vrei inapoi pe vechiul Edward”.
Am stat acolo, tacuta, asteptand ca Edward sa continue sa-mi spuna adevarurile. N-avea niciun sens sa neg – chiar il vroiam inapoi. Edward Masen era Edward al meu, dar in momentul asta stateam langa Edward Cullen.
„Vreau sa continui sa imi povestesti despre trecut”, a explicat, in sfarsit, privindu-ma. Negura din ochii lui parea sa inghita caramelul de pe margini, in timp ce regretul lui a devenit dureros de evident. „Dar nu mai pot continua asa, pretinzand ca pot fi cine vrei tu sa fiu. Trebuie sa incetezi sa te mai astepti ca eu sa-mi amintesc. Nu mai suport sa vad expresia aceea dezamagita de pe fata ta cand nu pot sa fiu Edward Masen pentru tine.”
„Imi….imi pare rau”, am raspuns eu. „N-am realizat ca asa aratam. N-am vrut sa te ranesc”.
„Sa ma ranesti?” Edward a ras, dar era un ras atat de amar incat m-au trecut fiori. „De parca ai putea sa ma ranesti, de parca macar ai putea incerca”.
„Edward?” ma uitam derutata la el in timp ce fata i se intuneca si ochii i se innegurau.
„Sunt vampir, Bella”, vocea ii era joasa si ciudata. „Sunt rece ca moartea, pielea mi-e mai mult piatra decat carne, veninul imi curge prin vene in loc de sange. Sunt un monstru”.
„Nu esti un monstru”, am replicat ferm. Mi-am asezat mana peste a lui si am ignorat felul in care tot corpul i s-a tensionat sub atingerea mea. „Tu esti Edward. Canti la pian, iubesti muzica, padurea, oceanul, sa alergi …. si, de asemenea, obisnuiai sa ma iubesti pe mine. Atata cat pot eu sa spun, lucrurile astea sunt inca adevarate”.
Am rosit la cuvantul cu „I” care mi-a scapat de pe buze, pe negandite, si chiar daca era la trecut, ma intrebam daca era suficient ca amintirile astea incetosate sa stea marturie. Imi spusese ca ce-i amintea de mine era mai mult un sentiment impresionant si emotionant, decat amintiri exacte. Poate ca inca ma iubea. Nu iubire, iubire, binenteles, dar iubirea pentru cea mai buna prietena.
„Asta este ce ma defineste, sau doar ce-mi place?” a murmurat el pentru sine.
„Edward? Bella?”, m-am uitat in sus, surprinsa sa o vad pe Alice stand la intrarea in living. „Scuze ca va intrerup”.
Edward si-a indreptat privirea spre Alice si ea s-a concentrat pe el. Mi-a luat o secunda sa realizez ca aveau o conversatie tacuta prin gandurile lui Alice si o serie de gesturi codate de partea lui Edward. Eu fusesem lasata sa stau acolo, mai mult decat enervata, in timp ce ei vorbeau despre mine in limbajul lor tacut.
„Ar trebui sa mergi acasa acum, Bella”, a oftat Edward, vocea sunandu-i ingrijorata.
„Dar…”
„Te rog, Bella”, si-a prins puntea nasului intre degete si a asteptat.
„La revedere, Edward”, am soptit si am urmat-o pe Alice la usa. Ea a deschis portiera pasagerului din Volvo-ul argintiu pe care il aveau si m-am urcat simtindu-ma respinsa si dezgustatoare.
„N-a mers bine”, am oftat, trantindu-ma in scaun in timp ce Alice ma conducea spre casa.
„Nici nu trebuia”, a replicat Alice, uitandu-se la mine ingrijorata. „Amandoi aveati nevoie de discutia aia. E singura cale ca lucrurile sa progreseze si sa treceti peste toata problema asta cu `vampirul`”.
Am ras usor. ` problema cu `vampirul` – de parca era un fel de detaliu mic, insignifiant.
„De ce a trebuit sa plec?” am intrebat, curioasa. Din cate pot sa spun, n-aveam nevoie sa fiu salvata.
„Edward are nevoie de niste timp ca sa-si puna gandurile in ordine”, a raspuns ea. „Jasper poate sa simta emotiile si Edward se confrunta cu niste chestii foarte grele. Este foarte derutat. Este inca atat de nou in lumea noastra si pentru stilul nostru de viata si el se agata cu disperare de vechea lui viata. Cred ca povestea ta a fost ultimul lucru pe care sa-l mai poata asimila inainte de a se prabusi, ultima constientizare a faptului ca nu mai poate fi acea persoana.”
„Dar a tot spus asta, tot timpul asta”.
„A spus-o, dar niciodata n-a crezut asta cu adevarat”, a raspuns ea, uitandu-se la mine in timp ce a luat o curba cu o gratie uluitoare. Ma intrebam daca usurinta asta la condus era o caracteristica a vampirilor sau doar o specialitate a Cullenilor. „Jasper a zis ca Edward se chinuie groaznic sa nu lase ca trecutul lui sa se piarda. Cred ca abia acum, cu tine si confruntandu-si trecutul,a realizat ca nu mai poate fi baiatul acela si ca nu mai poate trai viata aceea vreodata”.
„Oh”, nu-mi putea opri valurile de durere care curgeau prin mine. M-am chinuit sa respir egal si am clipit des ca sa retin lacrimile care amenintau sa tasneasca. „Trebuie sa ma uite”.
„Nu, Bella, nu”, a spus Alice impaciuitoare. „N-am vrut sa sune asa. Am vrut doar sa spun ca se chinuie cu el insusi. Tine la tine. Te vrea aici”.
Am ramas tacuta cat timp ea a condus restul drumului pana la mine acasa. Alice putea sa spuna ce vroia, dar eu stiam adevarul. Trebuia sa plec pentru ca ii aminteam lui Edward de ce a pierdut si realizase ca nu se mai poate agata de trecut. Il fortasem sa-si aminteasca trecutul, cand tot ce avea nevoie era sa se indeparteze de el si sa-si accepte noua viata.
Nu el era monstrul, ci eu.
si pleaca bella?
😦
of ce-i cu hotararea asta Bella??
😐
Nici eu nu mai am rabdare. Mooor:))
gata Corinna….nu mai trebuie sa ai rabdare 😀 L-am terminat si il poti citi 😀
Parca sunt turbata…stiu ca mi-ai spus k cel tarziu o sa apara joi…dar inevitabil intru de cel putin 10 ori pe zi sa vad daca a aparut :)) .. pupice..bafta
P.S. sper sa-l pui deseara :X:X:X
Si eu sper MeJuly 😀
superb.. am plans.. ai scris atat de bine, incat aproape am atins durerea lui edward si parerea de rau a bellei…imi place foarte mult, i ma chinui si ma lupt cu timpul, poate trece si el mai repede…
era sa dau foc la bucatarie.. am lasat ceva pe foc, gateam.. si am venit la calc cu gandul ca poate-poate ai scris ceva.. si can am vazut inca un capit la fanfic.. am uitat de tot si m-am aucat de citit… cand m-am ridicat de la calc, inca cu lacrimi pe obraz, dupa ce mi-am trecut ochii pe ultimul rand, am zis ca imi ia foc cratita:)).. pe bunee…
Dei esti geniala Lara! Abia ast urm capit. …… ooof… multumesc mult pt acesta!!! :*:*:*
Oooooooo, Doamne Adutza, sa nu mai faci asa ceva :D…..adica zic mai intai sa opresti aragazul si apoi sa citesti :)))))
ma bucur extrem de tare ca ti-a placut si sper sa apuci sa citesti si Let Me Sign…..chiar m-as bucura sa-ti stiu parerea si despre acela….iti dai si tu seama ca e „copilasul” meu, propriu si personal si m-as bucura tare mult sa fie si el apreciat macar putin 😀
te pupic mult de tot si urmareste in continuare, urmatorul capitol, 13, va aparea maine seara 😀 sper 😀
Idem, in afara faptului ca eu nu aveam nimic pe foc ;))
ufff…ce greu trec zilele astea…nu mai am deloc rabdare :D.. spor la treaba 😀
multumesc MeJuly 😀 ….astazi mai scriu inca un capitol la Let Me Sign, adica 24, si apoi, de maine ma apuc de tradus capitolul 13 pentru What Impossible Means 😀
sentimentele sunt atat de profunde, incat te fac sa le simti pe pielea ta, iar tu stii sa redai totul atat de bine:)
superb:X
:”>… saluty…ms mult de urare..sunt de ceva timp..adica de cateva zile…dar nu am indraznit…oricum..chiar faci o treaba minunata si ador fanficul asta e super super…de celalalt recunosc inca nu m-am apucat dar o sa o fac in curand…multa bafta si inspiratie >:D< :*
Multumesc MeJuly 🙂
Fantastic capitolul … la unele fraze mi-au dat lacrimile …. vreau sa citesc cat mai repede continuarea …. este uluitor fanficul …. merita asteptarea ….
Multumesc Marina…..cum am mai spus, ma straduiesc sa surprind tot ce se poate surprinde 😀
Capitolul 13 va aparea cel mai probabil joi 🙂
Nu stiu de ce si cum dar mi-au dat lacrimile la capitolul asta. Chiar m-au ..”atins” unele fraze. Felul in care sunt descrise sentimentele lui Edward, emotiile traite de el si durerea lui ma face sa imi dau seama cat de mult imi place acest fanfic’. Cred ca asta se datoreaza faptului ca se apropie putin de stilul lui Stephenie Meyer, care m-a facut sa trec printr-un carusel al emotiilor, citindu-i cartile. Tu faci o treaba minunata si sunt convinsa ca nu e atat de usor sa adaptezi unele expresii, asa cum ai mai spus si tu. Oricum, voi fi mereu incantata cand voi vedea de fiecare data un nou capitol tradus. Felicitari!
Multumesc Corinna! 😀
Ma bucur ca am reusit sa va transmit si voua emotia aceea. Autoarea are intr-adevar un stil deosebit, de departe cel mai bun stil din cate am vazut pana acum si imi doresc sa pot surprinde si pe mai departe toata gama de sentimente si trairi pe care le incearca personajele.
Ma bucur mult ca te-a impresionat atat de tare si ca urmaresti capitolele. 😀
Joi probabil va aparea capitolul 13. 🙂
:(…nu o sa mai traduci si urmatoarele capitole? :((
Ba sigur ca da, dar asa cum am mai spus, o sa traduc un capitol cam la doua zile, intre timp o sa mai creez pentru celalalt. Deci, capitolul 13 va aparea probabil joi, din moment ce ma apuc de el miecuri :D…..Stai linistita, evident ca o sa traduc in continuare, cel putin atat cat a scris autoarea, adica pana la cap 18. M-am apucat de o treaba si imi place, asadar o sa continuu.
Ah, si bine ai venit, MeJuly 🙂
Sper sa-ti placa pe aici 😀
Lara, cum am mai recunoscut, curiozitatea a fost mare si am citit in engleza capitolele din acest fan fic dar…..felul in care l-ai tradus tu, felul in care ai surprins in lb noastra exact expresiile care trebuia ptr a defini sentimentele, starile personajelor….m-a lasat fara cuvinte!!!
am fost emotionata cand am citit cap in engleza,dar acum, felul in care ai scris tu…mi-a
umplut ochii de lacrimi!!!:( superb!!!!
Te felicit din tot sufletul!! Chiar ca esti buna in ceea ce faci!!!! Ma repet, criminal de geniala!!!
oh, „criminal de geniala” :)))) nu vreau sa omor pe nimeni cu genialitatea mea….ma rog, e un joc de cuvinte, banuiesc ca ai prins nuanta 😉
In orice caz, iti multumesc pentru ca traiesti alaturi de mine emotiile acestei povesti, ma bucur nespus de mult ca-ti place pentru ca stiu cat esti de exigenta.
Si ma bucur o data in plus ca oameni ca tine si ca celelalte fete care scriu aici, stiu sa aprecieze o poveste de o calitate ireprosabila : E greu sa faci asta atunci cand esti inconjurat si sufocat de kitch-uri, if you know what I mean 😉
Si eu ma plec in fata voastra, a tututor, voi, cititoarele mele 😀
Dragele mele,
Asa cum am promis, veti putea citi „cel tarziu luni” capitolul 12 😀
Daca vreti, puteti sa completati lectura cu o muzica buna, din partea dreapta, unde sunt postate clipuri video 😀
Read and enjoy the music 😀
De maine, adica de azi, ma voi ocupa de Let Me Sign asa cum v-am promis 😀
Cu drag,
LARA