In timp ce ma pregateam de culcare, un milion de feluri de a ma descurca cu intrebarile lui Mike imi alergau prin cap, incercand sa gasesc o cale de a-l face sa inteleaga ca nu increderea era problema. Vroiam sa am incredere in el, chiar credeam cu adevarat ca aveam incredere, dar nu asta era problema. Increderea Cullenilor in Mike era evident limitata si depindea de mine sa-l las sa fie partas la asta.
Am scuipat in chiuveta si mi-am clatit gura de pasta de dinti, ceea ce reprezenta sfarsitul rutinei mele de seara, si m-am intors in camera mea. Daca n-as fi fost asa de distrata, l-as fi vazut printre umbre. I-as fi simtit prezenta si as fi vazut cu coada ochiului felul in care el a venit incet spre mine.
Din pacate, eram distrata de problema cu Mike, asadar cand m-am intors si aproape m-am izbit de Edward, m-am panicat; am batut aiurea din brate in timp ce am aterizat in fund, la picioarele lui, intr-un mod total negratios.
„Scuze”, a tresarit el in acelasi timp in care eu am scos un „Nu te-am vazut acolo”.
Intinzand o mana spre mine, m-a tras pe picioare intr-o miscare gratioasa, cu puterea si fluiditatea miscarilor complet necontrolate aici, in sanctitatea dormitorului meu incuiat.
„Chiar ai nevoie sa inveti sa bati la usa”, am mormait eu iritata, in ciuda faptului ca zambetul care mi-a izbucnit pe fata imediat, a subminat efectul cuvintelor mele.
„Scuze”. Edward s-a foit stanjenit, trecandu-si o mana prin parul ciufulit, aramiu, dezordonat. In ciuda felului spasit in care statea, nu eram complet oarba la ranjetul malitios care-i juca pe buze. „Banuiesc ca daca eram mai atent, te-as fi prins. Eu inca mai dau buzna in armura mea stralucitoare”.
„Deci, acum crezi ca esti un cavaler?”, l-am tachinat eu, simtindu-ma mai in largul meu langa Edward decat fusesem in ultimele cateva luni. Aceasta zeflemea era Edward al meu. Schimbul asta de replici si ranjetul ala erau dovada ca, in ciuda faptului ca era transformat, fragmentele din el pe care le iubeam cu adevarat, ramasesera ascunse sub noul lui exterior perfect, de marmura. „Ultima data cand am verificat, cavalerii nu dadeau buzna in camerele fetelor si nu le spionau”.
„Nu te spionam”, a pufnit el, „Bella, nu e vina mea ca esti extraordinar de neatenta”.
I-am aruncat o privire dar n-am zis nimic. Daca insemna ceva, avea dreptate. Ar fi trebuit sa-l vad.
M-am asezat pe pat cu picioarele incrucisate si mi-am tras pe umeri patura grea, din lana, usor constienta de pijamalele uzate cu Hello Kitty, pe care mama mea mi le cumparase de Craciun in urma cu cativa ani. Nu eram tocmai un fan, dar erau din flanel si era rece noaptea. Cu toate astea, nu insemna ca vroiam ca Edward sa le vada si gandul la ce as purta cand el ar veni nu-mi trecuse prin minte. Mi-am facut o nota mentala sa-mi cumpar cateva „toalete” de noapte.
Si ce-ai fi purtat daca ti-ai fi amintit? Un neglijeu din matase?
Lasasem suficient loc pe pat pentru Edward, insa el s-a uitat in jur si a gasit scaunul de lemn pe care-l foloseam la birou, l-a ridicat si la asezat fara zgomot la cativa metri de pat. Am privit intr-o admiratie muta cum el s-a asezat usor pe scaun aratand mult mai putin uman decat il vazusem vreodata. Lumina palida creata de veioza mea, in combinatie cu stralucirea argintie a luminii lunii, il infasurau intr-un contrast incredibil de lumina si umbre. Fata lui era o competitie intre muchii ascutite si inocenta adolescentina, miscarile lui prea rapide si mult prea gratioase pentru a putea fi facute de un baiat de saptesprezece ani. Sa crezi ca el fusese vreodata uman era greu in momente ca astea, momente cand eu eram aproape complet sigura ca vedeam un inger. Cum de el credea despre el ca ar fi un monstru, ma depasea.
„Ce-i?”, m-a intrebat el, cand a observat ca ma holbam la el.
„Nimic, nimic”.
O tacere stanjenitoare a umplut camera, in timp ce noi stateam nervosi, amandoi stiind ca trebuia sa terminam conversatia de mai devreme. Nu intelegeam de ce trebuia sa aducem din nou vorba despre asta. Edward se simtea suficient de vinovat deja, desi pe nemeritate. Sa ne amintim de asta din nou si din nou ar fi inutil.
„Nu-mi pot permite sa mai uit din nou”, a spus el, privindu-ma cu atentie.
„Esti sigur ca nu-mi poti citi mintea?”
„Convins”, a zambit el, „Insa inca mai pot sa-ti citesc fata. Sa nu joci niciodata poker”.
„Nu vei mai uita”, am sperat eu ca increderea si credinta mea in Edward mi se simteau in voce, asa cum vroiam sa fie. „Nu mi-ai putea face niciodata rau. Nici eu nu voi mai uita, de asemenea”.
El a ridicat la mine o spranceana intrebatoare si a ranjit. „Nu cred asta”.
„Ce?”
„Ca tu n-o sa mai uiti”.
„Si cam ce-ar trebui sa insemne asta?”
„Tu esti cea a carei viata atarna in balanta si tu ai abandonat complet orice gand rational si orice instinct de conservare ca sa te saruti pasional cu mine, pe pat.
Impulsiv, m-am intins sa-l pocnesc in joaca pe Edward in piept si am gemut cand degetele mi s-au zdrobit dureros de pieptul lui de piatra.
„Aah!”, am gemut eu, inhaland rapid, tragandu-mi mana lovita aproape de piept.
„La ce te-ai gandit?”, Edward a clatinat din cap nevenindu-i sa creada, inainte de a se inclina in fata ca sa-mi examineze mana. Mi-a luat-o in mana lui, apasandu-si pielea rece in jurul ei, calmand durerea, ignorand felul in care am suierat la contactul initial. Atingerea lui inghetata a alinat durerea pulsanda din mana mea, insa nu a putut face nimic pentru ego-ul meu ranit. Bombanelile lui despre fragilitatea mea si ceva despre sticla nu m-au ajutat de asemenea.
„O sa fie bine”, m-a asigurat el dupa cateva momente, sarutandu-mi degetele ranite, „doar un pic invinetita”.
Am aprobat, dar nu mi-am tras mana. Nici el nu a facut nicio miscare de a-mi da drumul. Ochii lui ma priveau patrunzator cand pulsul mi s-a accelerat, intunecandu-se de dorinta intr-un fel care m-a facut sa ma inrosesc puternic. El a inghitit cu greutate si s-a tras inapoi, scuturandu-si capul de parca ar fi inlaturat un fel de ceata de pe mintea lui. Tot timpul, eu am stat inghetata, cu obrajii in flacari si gura deschisa de surpriza la cat de repede parea ca totul sa se schimbe in jurul lui. Eram mult prea afectata de atingerea lui, imbatata de prezenta lui.
„Ar trebui sa plec”, a tusit el.
„Ah, mda”, am incuviintat eu, dandu-ma inapoi pe pat. Se pare ca nu ma puteam controla in preajma lui mai mult decat el imi putea rezista mie. Minunat.
Asta inseamna abtinere Swan?
El s-a intors sa plece, insa a ezitat inainte sa se intoarca inapoi spre mine. Inima mi-a luat-o la goana ca aripile unui colibri cand el mi-a mangaiat obrazul cu mana lui si a asezat un sarut usor pe buzele mele, lasandu-ma topita si tanjind dupa mai mult atunci cand s-a retras.
„Ne vedem maine la scoala”.
„Pa”. Mi-a mangaiat obrazul cu dosul mainii si apoi el era deja plecat lasandu-ma singura si tanjind dupa atingerea lui.
Credeam ca o sa fie greu sa adorm dupa ce inima imi tresaltase la atingerea lui, insa am alunecat in inconstienta aproape in clipa in care capul mi-a atins perna.
Bruma de dimineata sclipea pe pamantul inghetat si eu m-am incruntat, incretindu-mi nasul dezgustata de frigul umed care impregnase aerul. M-am infofolit cat de bine am putut impotriva frigului, insa totusi m-am cutremurat cand am iesit pe usa, pantofii scartaindu-mi pe cimentul inghetat.
Chiar daca ma chinuiam cu cheile, am refuzat sa-mi scot manusile, in ciuda faptului ca ele faceau treaba cu mult mai grea.
„Frig nenorocit”, am mormait eu, injurand cand am scapat cheile pe jos pentru a doua oara.
„Hou, hou, hou! Ce crezi ca faci?”
Adunandu-mi cheile de pe pamantul mocirlos, m-am uitat in sus la Mike, cu dezgustul pentru vreme intiparit clar pe fata mea. „Conduc spre scoala”.
„Da-mi cheile, Swan”, a spus el, cu o solemnitate prefacuta in voce.
„Poftim?”
El a intins mana cu palma ridicata in sus, asteptand, „Cheile. Imi trebuie”.
Mi-am inclestat degetele in jurul cheilor si le-am strans protector la piept.
„Nu cred, Mike. Daca vrei o tura pana la scoala, e ok. As fi fericita sa fac asta, dar nu o sa primesti cheile mele”.
El si-a ingustat ochii, incrucisandu-si bratele pe piept, aplecandu-si capul intr-o parte, in timp ce un zambet i s-a intins usor pe fata. „Corect, am uitat. Ai suficienta experienta in a conduce pe vreme rece, inghetata in Columbia City unde n-ai condus niciodata, nici macar o data, in afara de cand ti-ai luat carnetul. Stii cum sa manevrezi camioneta aia de o tona de caramizi daca prinde o bucata de gheata neagra, nicio problema. Parintii tai le-au spus parintilor mei sa avem grija cu tine in lunile de iarna.”
„Gheata neagra?”, m-am incruntat, aruncandu-mi privirea spre zloata si gheata de sub pantofii mei.
„Daca spatele iti fuge spre stanga, ce faci?”, mi-a aruncat Mike, inca aratandu-mi zambetul ala increzut si enervant, credinta ca avea dreptate crescandu-i increderea.
„Calc frana”.
„Gresit”, si-a clatinat capul pentru a accentua. „Calci frana? Vrei sa te sinucizi? O sa pierzi cu siguranta controlul”.
„Si atunci ce sugerezi sa fac?”
„Sa ma lasi pe mine sa conduc”, a spus el.
„Nu. Daca prind gheata si derapez la stanga, ce sa fac daca nu franez?”
Mike a oftat, rostogolindu-si ochii. „Mai intai iei piciorul de pe acceleratie, nu atingi frana, si apoi tragi de volan la stanga ca sa te opresti din derapat. Corectezi cu miscari mici, controlate pana cand poti din nou sa conduci normal”.
„Pai, acum ca stiu asta, sunt pregatita sa plec”, am zambit eu. „Vrei sa te duc?”
„Cheile”, a dat el din degete.
„Mike!”
„Serios, Bells. Habar n-ai sa conduci in conditii de gheata”.
„Bine..”, m-am bosumflat, dar am abandonat cheile in mainile nerabdatoare ale lui Mike.
Drumul a fost incet, dar era constant si n-am prins nici macar o data „gheata neagra” la care facuse Mike referire.
„Cred ca tu doar vroiai sa-mi conduci camioneta”, am mormait eu cand am tras in parcare.
„Poate, poate nu”, a ridicat Mike din umeri razand. „Banuiesc ca n-o sa stim niciodata. Insa pe bune, n-ar trebui sa conduci prea departe in conditii de gheata pana cand nu inveti baza.”
Mi-am rostogolit ochii, insa am fost de acord in secret.
Inca razand, ne-am desfacut amandoi centurile si Mike a iesit din camioneta, in timp ce eu mi-am tras rucsacul de unde se intepenise sub scaun.
Cand am auzit scrasnetul de frane blocate, tot la ce am putut sa ma gandesc a fost ca era aproape, mult prea aproape. Stomacul mi s-a prabusit si sangele mi-a navalit in fata, panica mi-a oprit respiratia de parca as fi fost tinuta sub apa, in timp ce am vazut o dubita albastra izbindu-se in lateralul camionetei mele.
Exact unde statea Mike.
Forta impactului m-a izbit in portiera pasagerului. Am simtit durerea pulsanda acolo unde fruntea a facut contact cu rama metalica, umezeala vaga care imi spunea ca sangeram, insa nu conta.
„MIKE! MIKE!”
M-am tarat peste scaun pana pe partea soferului, unde portiera statea inca deschisa, ignorand valurile de greata care se zbateau in mine.
„MIKE!”
Era un spatiu ingust intre portiera soferului si spatele dubitei, dar cu cateva zbateri si impinsaturi am cazut lata pe pamant.
M-am cutremurat cand m-am fortat sa ajung la locul unde statuse Mike, incurajandu-ma pentru ce ar putea fi acolo acum.
Ceea ce am vazut a fost ultimul lucru la care m-am asteptat.
Mike se ridica de pe jos, unde zacea nevatamat, holbandu-se cu ochii innebuniti de panica.
Edward era ghemuit intre cele doua masini, indoiturile de pe o parte a dubitei avand forma perfecta a bratelor si umerilor lui, lateralul masinii fiind aproape distrus de forta cu care il izbise.
Ochii lui Edward au fulgerat infricosator cand a privit in sus la mine si apoi la Mike. Strangandu-si gura intr-o linie dreapta, el a impins cu mana in dubita, creand mai multe indoituri si deghizand cu eficacitate forma clara a umerilor lui din metalul rasucit.
„Ce esti tu?”, a intrebat Mike, vocea tremurandu-i.
„Stai jos, Mike”, a vorbit Edward fara sa se uite la baiatul cazut, nemiscandu-si ochii de pe fata mea. Privirea i-a zburat in sus spre putinul sange de langa tampla mea si apoi, inapoi la ochii mei. „Te-ai lovit foarte tare la cap”.
„Dar sub nicio forma…Nu erai in niciun caz pe undeva pe langa mine”, a continuat Mike sa se balbaie.
„Stateam chiar langa tine”, a insistat Edward, intr-un final luandu-si ochii de la mine pentru a-i arunca lui Mike o privire serioasa. „Eram chiar in spatele tau. Dubita ne-ar fi lovit pe amandoi daca nu te-as fi impins din cale. Capul tau a izbit pamantul destul de rau. Inceteaza sa mai vorbesti si sa te misti pana ajung aici medicii”.
Mike arata de parca vroia sa spuna mai multe, dar parea sa se fi decis impotriva, alegand in schimb sa-si atinga cu atentie spatele capului. El s-a uitat intrebator la mine, implorandu-ma sa-i spun ca avea dreptate, dar eu n-am putut.
Cand a aparut ambulanta, un grup mare de elevi se stransese in jur si Tyler Crowley, baiatul care condusese dubita, isi recapatase cunostinta. Se parea ca lesinase mai mult din cauza socului si a panicii incidentului decat din cauza vreunei rani, chiar daca avea o spartura urata pe frunte.
„Bella, am o casca de rezerva pentru tine pe motocicleta mea. Trebuie sa ajungem la spital.”
„Esti ranit?”, am intrebat, mirandu-ma cum de el mai putea sta pe picioarele lui dupa ce fusese strivit intre camioneta mea si dubita, cu abilitatile de vampiri sau fara.
„Nu”, a scuturat el din cap, uitandu-se cu ingrijorare spre unde Mike si Tyler erau imbarcati in ambulante. Medicii de urgenta si directorul incercasera sa-l urce pe Edward intr-o ambulanta, insa el i-a inlaturat, asigurandu-i ca se va duce singur la spital. „Doar ca trebuie sa-l vad pe Carlisle”.
Mi-am pus casca cu atentie, rana de la cap pulsandu-mi de la contact, si mi-a fost greu sa ma urc in sa. Mainile imi tremurau continuu si nicio cantitate de inhalari adanci sau ganduri linistitoare nu le potoleau.
„Da-mi voie mie”.
Am stat locului cand Edward mi-a fixat casca si m-a ajutat sa ma urc pe motocicleta. El era incredibil de tensionat si eu m-am infrigurat cand am observat felul in care el privea constant spre locul unde rana mi-era ascunsa sub casca de un negru lucios. El s-a urcat in fata mea, motorul pornind la viata aproape in secunda in care el se urcase, si apoi am disparut, gonind pe strazile din Forks.
El a parcat motocicleta pe un loc mic de langa intrare, un loc care nu credeam ca era intr-adevar un loc de parcare, si m-a ridicat de pe sa cu un brat. Eu mi-am scos incet casca, incruntandu-ma cand am simtit parul inchegat de sangele lipicios de pe tampla mea.
„Lucrurile sunt pe cale sa devina destul de rele”, a spus Edward, un rid aparandu-i intre sprancene cand s-a uitat in orice alta parte mai putin la mine. „Te iubesc si-mi cer iertare pentru orice ar putea spune familia mea pe viitor”.
Fara niciun alt cuvant, m-a luat de mana, stransoarea fiind foarte aproape de a fi dureroasa, si am navalit in mica sala de urgente.
„Buna, Claire”, a zambit el la femeia plinuta, cu parul grizonat, din spatele biroului. Ea a radiat practic sub atentia ochilor maro-roscati ai lui Edward si cred ca a si rosit.
„Edward, dragule, ce mai faci?”, s-a balbait ea, aranjandu-si absenta parul, in timp ce continua sa zambeasca la cel mai tanar Cullen. Fata ei a cazut dintr-o data, pielea albindu-i-se. „Esti bine, scumpule? De ce nu esti la scoala?”
„M-am oprit doar sa-l vad pe tata. Prietena mea a avut un accident si are nevoie de ajutor. Stii unde este?”, a intrebat Edward, emanandu-si vraja, in timp ce ochii lui scanau camera. As fi ranjit amuzata daca n-as fi fost inca atat de cutremurata de ce se intamplase de dimineata. De asemenea, orice fel de miscare faciala cat de mica parea sa-mi provoace niste bubuituri intense in cap.
„Oh, este ocupat. Nu poti sa-l vezi”, a spus Claire, scuturandu-se din adoratia ei si devenind tipul realist, serios care parea sa i se potriveasca mult mai bine. „A fost un accident la scoala si baietii implicati trebuie sa apara aici in orice moment. Se pregateste sa-i vada. Dr. Stonem este aici pentru Bella daca vrei”.
„Edward, Bella, ce faceti voi aici?”
„Trebuie sa vorbim cu tine, acum”, a spus Edward moale dar imperativ.
„Bine”, a incuviintat doctorul. „Mai intai o sa am grija de Bella”.
Ochii lui s-au ingustat cand a vazut rana mea si l-a studiat cu atentie pe Edward inainte sa ma conduca pe un pat de urgenta. M-am catarat si m-am asezat, cutremurandu-ma cand Dr. Cullen a dus o solutie dezinfectanta la capul meu si a inceput sa lucreze la curatarea ranii. Terminase in cateva secunde – secunde tacute, tensionate – si eu am atins usor bandajul proaspat, tresarind la contact.
„Trebuie sa schimbi bandajul si sa tii rana curata pentru vreo doua zile”, m-a sfatuit Carlisle, „insa nu e ceva grav. O sa se vindece repede si o sa ramana ca amintire doar o vanataie. Acum, ce s-a intamplat? Am doar cateva minute inainte ca victimele accidentului de masina sa intre aici”.
Am gemut cand am realizat ca ajunsesem inaintea ambulantelor.
„Am oprit dubita implicata in accident”, a recunoscut Edward, vorbind in soapta. Vocea ii era dura si incordata ca o coarda stransa prea tare. „L-ar fi omorat si am crezut ca era Bella. N-am realizat ca era Mike decat atunci cand a fost prea tarziu”.
„El te-a vazut”. Cuvintele Dr-ului Cullen nu erau o intrebare, erau o confirmare a unui fapt. Buzele lui erau strans lipite si fata incruntata.
„Imi pare rau. Dar n-am putut sa stau acolo pur si simplu. Doar ce-mi parcam motocicleta cand am auzit dubita cum pierde controlul. Am vazut portiera soferului deschizandu-se si am actionat inainte sa apuc sa vad cu adevarat ce se intampla. Chiar si daca as fi stiut ca era Mike, as fi facut-o oricum, probabil”.
Carlisle a facut o pauza de un moment, uitandu-se si la Edward si la mine inainte sa-si aseze o mana pe umarul lui Edward. „O sa vorbim imediat dupa ce termin aici. Du-te acasa. Trebuie sa vedem exact ce s-a intamplat si ce au vazut baietii aia inainte sa vorbesti cu autoritatile”.
Edward arata de parca vroia sa protesteze, insa a ramas tacut cand Carlisle s-a intors rapid ca sa strige ordine micului personal din Urgente sa se pregateasca pentru pacientii care urmau sa apara. Am auzit urletul sirenelor apropiindu-se de spital cand el m-a luat din nou de mana si m-a condus in tacere la motocicleta.
„Ce o sa faca?”
Edward m-a ajutat sa-mi pun casca si a facut o pauza pentru o secunda inainte sa ridice din umeri. M-a ajutat din nou sa ma urc in sa si mi-am inchis ochii, ingropandu-mi fata in spatele hainei de piele a lui Edward, in timp ce alergam prin oras spre casa Cullen unde vom astepta intoarcerea lui Carlisle.
Am incercat sa raman optimista, insa un sentiment coplesitor de prabusire m-a asaltat, tragandu-ma si tarandu-ma sub el. Lucrurile se schimbau si eu eram sigura ca ele nu se indreptau spre ceva mai bun.
am cam ramas inb urma cu cititul dar e minunat ca de obicei……….. toate ficurile tale sunt geniale………… le ADOR……ADOR………ADOR………. 🙂
pe cand urm cap? pacat ca se termina 😦
Urmatorul capitol va aparea in cursul noptii de sambata spre duminica …. sper sa asteptati pana atunci 🙂
De Halloween! Ce super 😀
yee in sfarsit…:D….am citit tot ficu in engleza…..dar acum astept si traducerea ca sa inteleg mai bine…..faci o treaba excelenta:D…spor la lucru…:X:*
mai sunt cateva capitole si :(( se termina :((:((:((:(((:(((((:(((
multumim Lara.
e o poveste atat de frumoasa…..(evident ca am terminat-o de citit inainte :)),) ..una cu un final frumos.
iar tu traduci excelent,
seara linistita si imbratisari calde
Nu-i nimic..mai scriu inca o data:)
Spuneam ca e fantastic capitolul 😀 si ca ma bucur ca l-ai tradus atat de repede.. Multumesc :*
Asa…si ca imi place cum s-a schimbat situatia…cum Mike este in locul Bellei…si acum chiar ca nu stiu cum o sa continue povestea 😀
Bine ai venit >:d<…Te pup :* si iti multumesc inca o data 😉
Ce tampenie :-s
Mi-a postat doar jumatate in comentariu 😦
Nu avem de ce sa te iertam :).. Meritai o pauza, meritai mult mai mult de atat :D..
Ma bucur ca te-ai intors >:d:d<
Ma bucur ca ai revenit :):X… super capitolul … :X:)
1. superb capitolul.. am mainile reci de spaima.. ;));)) foarte frum tradus.. pup >:D:D< (*)
Urmatorul capitol care este si penultimul va aparea pana la sfarsitul saptamanii….nu vreau sa spun inca o zi exacta deoarece acum este si Dan acasa si mai iesim si noi …. :D…insa o sa fie gata pana la sfarsitul saptamanii, iar intre timp o sa mai scriu si la povestea mea la care am ajuns la jumatate….cred ca o sa scriu mai mult noaptea deoarece Dan doarme si eu ma furisez la calculator…. ( da asta e secret sa nu ma spuneti 😉 )
Va pup si stati prin zona 😀
pomana!!!!!ti-ai facut pomana cu noi!!!
Mariana, imi pare rau ca nu am mai scris pana acum, insa asa cum am comunicat am fost plecata….imi pare rau ca v-am lasat sa asteptati atat….ma revansez …promit!
Am ajuns in tara acum doua zile si am tradus repede cap asta ca sa mai sterg din supararea voastra 😀 sper sa fiu iertata 🙂
Sa fii iertata?
Hmmm…….
Bineinteles, te iertam ca ti-ai petrecut o saptamana in prezenta sotului tau si ca te-ai bucurat de o vacanta binemeritata.Asta da motiv pt care sa iti ceri scuze 😀
Ma bucur ca ai revenit ;)….cum a fost in vacanta? :)…
…super capitolul :*:*:*
superb***
hey..bine ai revenit…super capitolul :x..ti.am simtit lipsa:x
hi hi c bn ca ai venit:x…sunt sigura ca vacanta ei a fost frum:x…:*>:D< ma bucur ca esti iar pe aici sa ne incanti
magnific!…capitolul urmator?:)
Welcome back…cred ca nu mai ai nevoie de laude pentru ca toata lumea stie ca faci o treaba minunata :*
super…:X
Bine ai revenit…sper ca ai avut o vacanta frumoasa…si nu ti-ai pierdut simtul traducerii:P foarte frumos imi place mult…i love your fanfic
Bine ai revenit.Sper ca a fost f.ff.bine in vacanta.Traducerea super.